Promisiunile contradictorii ale comunicării virale

a) Digitalizarea poate mări performanţele comunicării şi trăirilor umane

Poate că următoarea declaraţie a unei adolescente americane produce ilaritate în anumite medii, dar ea exprimă in nuce o atitudine a noii generaţii (digital natives):

My phone is an extension of me. It’s an extension of who I am. It’s a display of your personality. (Niki Tapscott)

Tatăl ei, Don Tapscott, un prestigios profesor canadian, argumentează ideea că în formarea tinerilor din generaţia Y/Net, impactul noilor tehnologii este mult mai puternic şi benefic decât cel al apariţiei televizorului pentru formarea celor din generaţia baby boomers.

Technology is like the air [1].

Acum se determină valori şi comportamente care au un impact mult mai puternic asupra societăţii. Copiii de astăzi sunt atât de “scăldaţi” în biţi încât au făcut din spaţiul digital mediul lor natural. Impulsionaţi de dinamica inovaţiei contemporane, copiii de azi sunt mai comozi, mai informaţi şi mult mai citiţi decât oricare altă generaţie din istoria omenirii. Starea de “a fi la curent” cu ultimele descoperiri şi achiziţii tehnologice precum şi sofisticata utilizare a acestora pare a oferi un ascendent pentru un tânăr faţă de cineva mai în vârstă.

Grown up Digital este scrisă ca urmare a vocilor cinice şi pesimiste din mediul intelectual american care condamnau noua generaţia la ignoranţă şi retardare culturală. Don Tapscott se laudă că a avut la dispoziţie un buget de 4 milioane de dolari şi o echipă serioasă de investigare. Să vedem dar câteva dintre concluziile la care a ajuns.

Profesorul canadian ne îndeamnă să vedem efectele pozitive ale tehnologiei asupra comportamentului uman:

  • telefonul mobil, iPod-ul, Google, etc., îţi asigură libertatea de mişcare, de alegere, de imaginare,
  • Napster/ITunes, Google Books/Video, etc., asigură deschiderea şi accesul instant la patrimoniul cultural al umanităţii (dar mai ales la fişierele audio-video ale idolilor media),
  • aspectul ludic, de joacă şi de distracţie al vieţii este împlinit de  jocurile video, iPod, etc. (74% dintre tinerii intervievaţi consideră că a te distra în timp ce foloseşti un produs este la fel de important ca şi performanţa/scopul pentru care este folosit acel produs). Până şi etica muncii se conformează nevoii de distracţie a tinerilor (de exemplu wework2play.com),
  • blogul este o bună ocazie de manifestare a originalităţii,
  • dorinţa de cunoaştere şi de control este împlinită prin accesul instant la date (câţi profesori sunt corectaţi la lecţii de către proprii elevi, cei care accesează pe terminalele lor performante cele mai noi şi complete date de pe Internet!),
  • iar viteza şi rapiditatea sunt o componentă inevitabilă a vieţii contemporane, apelul la SMS/IM rezolvând convenabil urgenţele de comunicare[2].

Autorul ne îndeamnă să nu ne temem de transformările care au loc în dinamica socială şi să privim cu optimism spre viitor. Pe lângă faptul că tinerii de astăzi sunt mai toleranţi şi mai rapizi în gândire decât predecesorii lor, ei au un potenţial imens de restructurare a instituţiilor sociale, chiar şi a familiei:

– ca şi angajaţi, tinerii au un spirit de echipă mult mai dezvoltat faţă de alte generaţii. Paradigma clasică a managementului resurselor umane (“recrutează, instruieşte şi angajează noi”) este înlocuită cu modelul generaţiei Y, al capitalului relaţiilor (“iniţiază, dezvoltă şi implică relaţii”),

– ca şi consumatori, tinerii nu sunt pasivi, ci creativi (prosumers, conceptul atât de drag al autorului). Explozia posibilităţilor de alegere şi a varietăţii produselor precum şi fuga după individualitate, originalitate, îi determină pe tineri să nu se obişnuiască doar cu calitatea de consumatori, ci să dorească să-şi personalizeze produsele (a se vedea moda “tunării”, a “customizării”, etc.),

– în educaţie, schimbarea modelului centrat pe profesor la cel centrat pe elev duce la dinamica colaborării, tinerii valorizând mai mult deschiderea în relaţionare decât exigenţa intelectuală,

– în familie, tinerii au schimbat deja relaţiile alterate pe care le-au moştenit de la generaţia precedentă şi sunt mult mai dedicaţi familiei, petrec mai mult timp cu părinţii lor (?!?!). Într-adevăr, there’s no place like the new home, mai ales când conceptul de utilizare al noilor media (internet, home cinema, etc.) permite organizarea întregului univers de activităţi acasă!

– ca şi cetăţeni, tinerii din generaţia Net/Y sunt mult mai pragmatici, activi social (a se vedea rolul lor în alegerea lui B. Obama ca preşedinte al Statelor Unite). Mă îndoiesc însă de inteligenţa unei opţiuni politice, mai ales când această opţiune este realizată în funcţie de fotogenia unui candidat. (Am putea spune că tocmai aceasta este politica: pură demenţă a imaginii!)

Aş fi prudent însă cu metodologia folosirii unor chestionare completate on-line doar de către cei care se potrivesc  tiparului de argumentare a autorului, precum şi utilizarea repetată a unor afirmaţii ale fetei autorului cărţii, de parcă ea ar cam fi singura exponentă a generaţiei Y pe care a intervievat-o.

Nu cred că este valabilă distincţia capitală, fundamentală, dintre generaţii. Am văzut şi oameni foarte inteligenţi, formaţi în cultura cărţii, care ştiu să folosească mijloacele cele mai noi de comunicare (ei sunt numiţi digital immigrants, spre deosebire de tinerii de azi, digital natives).

Totodată, cred că este o supralicitare ideea că generaţia Net are o dezvoltare/evoluţie a creierului benefică comparativ cu celelalte generaţii. Este suficient doar să consultăm părerea unor specialişti neurologi ca să ne dăm seama că situaţia nu este chiar atât de roz[3]. Totodată, aş fi destul de reticent faţă de optimismul exagerat şi perspectiva unilaterală a autorului. Recunosc că o parte din reticenţa mea vine şi din faptul că Don Tapscott are puternice filiaţii (şi poate chiar interese) corporatiste, inclusiv cu corporaţiile noilor media.

Cred că trebuie să încurajăm tinerii, să le oferim căldură şi deschidere, să le stimulăm capacităţile creative. Dar asta nu înseamnă să îi minţim frumos. Chiar ei ne cer integritate şi sinceritate. Până şi hiperoptimistul Don Tapscott îşi permite, în finalul cărţii sale, să dea nişte sfaturi tinerilor erei digitale:

1. să meargă la şcoală, la facultate şi să înveţe,

2. să fie răbdători la muncă (mai ales atunci când vede pe cine mai în vârstă, neexperimentat în folosirea tehnologiei şi cu o modalitate de lucru foarte birocratică),

3. să fie atenţi la ceea ce cumpără şi consumă (Caveat Emptor),

4. să revină în familie, să ia masa şi să stea mai mult cu părinţii,

5. să nu respingă autoritatea şi să-i respecte pe cei mai în vârstă,

6. să se gândească mai mult la alţii decât la sine,

7. să fie perseverenţi[4].

b) Comunicarea virală poate supralicita artificialul şi minimaliza naturalul, normalul

Aroganţa manipulării tehnologice poate acoperi un deficit de calităţi umane intrinseci. O pană de curent poate fi un prilej perfect nefericit pentru testarea cunoştinţelor unui copil/tânăr de astăzi. Ştim din ce în ce mai bine unde să căutăm informaţiile, depozitându-le în memoriile externe şi în lumea virtuală, uitând însă să ne însuşim aceste informaţii, să le transformăm în acte reale, într-o viaţă reală. Problema a fost dezbătută cu peste 2000 de ani în urmă, de către Platon. Noi nu facem altceva decât să mai adăugăm câteva note de subsol la ceea ce a spus el în mitul lui Theuth din Phaidros 274-275. Poate că greşesc, dar mi se pare că în general, la noua generaţie, memoria trecutului pare a se fi topit în lascivitatea şi imanenţa prezentului. Aşadar, Platon cu ale lui, noi cu ale noastre!

Profesorul Mark Bauerlein are destule motive să ne tempereze aşteptările utopice şi condescendente de la generaţia tânără. Dar într-o eră a educaţiei centrate pe copil şi nevoile (mofturile?) lui, a idolatriei militante a stimei de sine, o astfel de carte pare a fi sortită unui suicid sau linşaj publicistic. Profesorul american, cu o largă experienţă de supervizare a dinamicii culturale a tinerilor din America, observă paradoxul ciudat şi periculos la adresa democraţiei că multiplicarea informaţiei şi accesul la ea nu garantează exerciţiul învăţării şi al gândirii. Tinerii de astăzi sunt agili mental, dar ignoranţi cultural. Pentru că timpul de lectură zilnică a unui adolescent american a scăzut de la 18 minute pe zi la 7 minute, timpul dedicat jocurilor video şi Internetului creşte încontinuu. Dinamica pare a fi clară şi spune de la sine destul de mult.

Iată dar câteva trăsături de personalitate care schiţează portretul noii generaţii:  

  • deficitul de cunoaştere

The ignorance is hard to believe … It isn’t enough to say that these young people are uninterested in world realities. They are actively cut off from them. … They are encased in more immediate realities that shut out conditions beyond – friends, work, clothes, cars, pop music, sitcoms, Facebook [5].

  • bibliofobia

Tinerii de astăzi nu citesc cărţi dar nici nu au de gând să le citească. Internetul, un depozit din ce în ce mai mare de cărţi digitalizate, este folosit nu atât pentru lectură ci mult mai mult pentru socializare, vizionare şi piratare de clipuri, muzică (MySpace, Facebook, You Tube, etc.).

Dincolo de răceala unor statistici pe care le aduce ca argumente, ignoraţa viguroasă şi generalizată este evidenţiată de profesorul american prin evocarea unor dialoguri din secţiunea Jaywalking a faimoasei emisiuni The Tonight Show a lui Jey Leno.

“Do you remember the last book you read?” Leno queries a young man.

“Do magazines count?” he wonders. Moments later, a long-haired guy replies, “Maybe a comic book”[6].

“It’s a new attitude, this brazen disregard of books and reading. Earlier generations resented homework assignments, of course, and only a small segment of each dove into the intellectual currents of the time, but no generation trumpeted aliteracy … as a valid behavior of their peers” .[7]

  • analfabetizarea

Într-o eră atât de Crazy Busy, a ADHD-ului epidemic (grabă, viteză, nebunia prioritizărilor, comunicare 24/7), a hipomaniei generalizate, cine mai stă să ne numere greşelile de ortografie, să ne supere cu diagnosticarea incapacităţii de silabisire, datorate analfabetizării prin e-alfabetizare?

Dacă scrii pe MySpace, Facebook, blog, etc., o scriitură clară, coerentă şi bine documentată, vei sfârşi prin a-ţi reduce numărul cititorilor sau prin a fi ridiculizat de către “amicii” (“bodies”) virtuali. În schimb, la modă sunt subiectele “relaxante”. Modul în care se comunică permite folosirea cuvintelor stâlcite (“akasa”, “asha” “4ever”, etc.) şi a surogatelor de comunicare laxative, care trimit scrierea la originile comunicării primitive, nesofisticate, prin imagini/avataruri/emoticonuri, etc.

Today’s young people don’t suffer from illiteracy;  they just suffer from e-literacy. We can’t spell and we don’t know synonyms because there’s less need to know. What smart person would devote hours to learning words that can be accessed at the clisk of button? Spell/check can spell. Shift+F7 produces synonyms. (mărturia unui internaut, Andrukonis) . [8]

  • hipervizualitate şi fascinaţia nihilistă a distrugerii

Excesul de vizualitate/idolatria ecranului pare a fi un simptom al comodităţii gândirii.

Once again, the thinking element prevails, and screens are praised for the way they shape the consciousness of users, not pass along to them ideas and values. The case for cognitive benefits begins with a fundamental feature of games: “far more than books or movies or music”, Johnson asserts, “games force you to make decisions”. True, books involve judgment, but they don’t allow readers to determine the next chapter or decide a character’s fate. Games realities, by contrast, let them steer the car, invest money, and grab weapons. The content is juvenile, yes, but “because learning how to think is ultimately about learning how to make the right decisions,” game activity evokes a collateral learning that carries over tousers’ real lives. As Malcom Gladwell noted in his fawning review in The New Yorker, ” When you play a video game, the value is in how it makes you think”. The images may be flashy and jumbled, the action silly and inconsequential, but when you play the game, Johnson explains, “It’s not about tolerating or aestheticing chaos; it’s about finding order and meaning in the world, and making decisions that help create that order.[9]

Cu toate că The Federation of American Scientist constată că jocurile video măresc performanţele de gândire (gândire strategică, analiză interpretativă, capacitate de rezolvare a problemelor, conceperea şi execuţia unui plan, adaptare la schimbări rapide), totuşi

U. S. employers complain relentlessly about “lower-order” thinking skills, the poor verbal and numerical competencies of incoming workers. The Federation report itself notes that only some games prove beneficial (“educational games”) and that they affect only “some aspects of learning”. “Strategic thinking” and “interpretative analysis” sound like advanced cognitive talents, but do games help students read and multiply better than traditional methods do?[10]

Poate că nimic nu e mai şocant ca pandemia de ignoranţă într-o eră a comunicării şi a rapidităţii transmiterii informaţiilor. Evident, această ignoranţă poate fi camuflată şi justificată de strategiile de selecţie a informaţiilor într-un ocean imens de date. Cred că nu tehnologia în sine este vinovată de degradarea standardelor educaţionale/intelectuale/culturale ale tinerilor din ziua de azi, ci de vină este capacitatea sau incapacitatea de formare a discernământului şi a stăpânirii de sine.

Când atâtea paradisuri sunt oferite simţurilor noastre, când timpul poveştilor se prelinge peste anii de adolescenţă târzie şi de tinereţe viguroasă, când sunt atâtea artefacte care să te mintă frumos că eşti în centrul atenţiei, cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai iubit şi dorit, atunci cine şi de ce să se mai abţină în umilinţa ascetică a decenţei şi a actelor gândite? În limbajul publicitarilor, demult nu se mai foloseşte cuvântul instinct. S-a găsit sinonimul perfect: atitudine! Trebuie să ai atitudine! Just do it! În acest sens, parcă e inutilă comparaţia cu ignoranţa altor generaţii. Chiar dacă ne proclamăm superioritatea prin progresul cunoaşterii şi al atitudinii open minded, comparativ cu alte epoci istorice, paradoxal poate dar asistăm acum la experienţe de manipulare masivă tocmai în plină eră a informaţiei. Realitatea hipermodernismului de astăzi îşi permite luxul unui oximoron: cu cât mai multă informaţie, cu atât mai puţină cunoaştere!


[1] Don Tapscott, Grown up Digital: how the Net Generation is changing your world, McGraw-Hill, 2008, p. 18.

[2] Ibidem, p. 73-96.

[3] Torkel Klingberg, The Overflowing Brain: Information Overloaded and the Limits of Working Memory, Oxford University Press, 2008 şi Gary Small, iBrain: Surviving the Technological Alteration of the Modern Mind, William Morrow, 2008.

[4] Don Tapscott, Grown up Digital: how the Net Generation is changing your world, ediţia citată, p. 311.

[5] Mark Bauerlein: The Dumbest Generation. How the Digital Age Stupefies Young Americans and Jeopardizes Our Future, Tarcher/Penguin, 2008, p. 12-13.

[6] Ibidem, p. 11-12.

[7] Ibidem, p. 40.

[8] Ibidem, p. 66.

[9] Ibidem, p. 88.

[10] Ibidem, p. 139.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s