Hipermodernismul şi culturile generaţionale

1.3. Hipermodernismul şi culturile generaţionale

Pentru că topografia valorilor unei societăţi este dată de varietatea geografiei umane, vom arunca o scurtă privire asupra culturilor generaţionale din spaţiul cultural American. Această privire poate fi instructivă pentru devoalarea influenţelor pe care le suferă tinerii noştri, cei care inspiră adând hipermodernismul contemporan.

Cu privire la dinamica moştenire – creaţie culturală, sociologul german Karl Manheim prezintă câteva caracteristici ale existenţei generaţiilor în corpul social şi ale dinamicii culturale pe care o produc acestea[1]:

  • noii participanţi în procesul cultural sunt emergenţi, în timp ce
  • vechii participanţi în acest proces dispar continuu,
  • membrii oricărei generaţii pot participa doar într-o secvenţă limitată a procesului istoric,
  • prin urmare, este  necesară transmiterea în permanenţă patrimoniului cultural acumulat;
  • tranziţia de la o generaţie la alta este un proces neîntrerupt[2].

Ca model interpretativ, teoria culturilor generaţionale ne oferă explicaţii valoroase pentru multe fenomene particulare pe care le putem observa în desfăşurare diacronică. Alături de studiul lui Karl Manheim, fundamentele determinărilor culturilor generaţionale pot fi studiate şi în studiile lui William Strauss & Neil Howe, Generations: The History of America’s Future, 1584 to 2069[3], precum şi într-o sinteză a acestui studiu, care poate fi citită în capitolul Generations of Americans: a big picture look at the future of higher education[4].

Strauss şi Howe consideră că de-a lungul istoriei umane se succed cicluri care durează aproximativ 80-90 de ani, desfăşurându-se pe tiparul criză-renaştere-criză-renaştere şi aşa mai departe. În dinamica schimbării generaţiilor o dată la 20 de ani, membrii fiecărei generaţii îşi manifestă concomitent credinţele şi comportamentele diferite.

După cel de al doilea război mondial nu mai putem vorbi atât de mult de o cultură avangardistă (în care putem discerne câteva dintre izvoarele culturii moderne târzii de astăzi), cât mai degrabă putem discerne o cultură segregată generaţional, mai mult ca niciodată în istorie. În straturile demografice de astăzi putem discerne câteva culturi generaţionale, pe care le vom prezenta în linii generale. Geografia umană contemporană permite vizualizarea unor portrete colective diferite care aparţin unor generaţii diferite. Aceste caracteristici sunt mai degrabă profile colective şi indicatorii unor vectori ai unor dinamici socio-culturale decât caracteristici individuale.

Observaţiile privind culturile generaţionale din spaţiul nord american se pot aplica în geografia umană românească mai ales ultimelor două generaţii prezentate mai jos, puternic americanizate, comparativ cu celelalte straturi demografice din România, cu specificul lor european interbelic şi apoi comunist/postcomunist.

De a lungul secolului 20, literatura de specialitate a schiţat următoarea constelaţie de generaţii, dintre care vom trece în revistă doar ultimele patru:

Generaţia X (1965-1980), generaţia relaţiilor sexuale premaritale, care nu şi-a mai dorit copii, cel puţin nu mulţi, nereligioasă, individualistă, independentă, focalizată pe status social şi bani, îndoielnică faţă de orice formă de autoritate. Acum are loc o scădere evidentă a performanţelor şcolare, compensată însă de dezvoltarea unor noi curente de cultură democratică (heavy-metal, grunge, disco, hip-hop, alt-rock). Membrii acestei generaţii sunt cei care se confruntă cu pericolul SIDA în manifestarea libertăţilor sexuale cucerite de generaţia precedentă, se vor căsători târziu, nu vor mai dori să aibă copii decât după ce şi-au asigurat un succes în carieră. Totodată, generaţia X este extrem de protectivă faţă de proprii copii.  Generaţia X este caracterizată prin apatie, cinism, revoltă, scepticism, respingere a normelor şi valorilor tradiţionale dar creatoare şi predispusă culturii tehnologice şi noilor media, pe care le-a influenţat profund (să amintim fondatorii Amazon, Google, etc.). Spre deosebire de generaţia precedentă, cei din generaţia X sunt mult mai pragmatici, evaluează relaţiile, acţiunile, serviciile şi produsele în termenii eficienţei, a comodităţii şi a personalizării/individualizării.

Generaţia Y/Net/Millenials (1980-2000), generaţia ambiţioasă, conştientă de imaginea de sine, cu o rată mare de divorţ, instabilă în carieră, schimbând mult locul de muncă. Generaţia Y este cunoscută şi ca generaţia MTV, rebelă, nerăbdătoare, nepoliticoasă, hiperindiviadualistă, care ştie să ceară mai mult decât să ofere, fascinată de viteză, carismă şi manifestările energice. Staticul, plictisitorul sunt duşmanii de moarte ai acestei generaţii.

Generaţia Z sau iPod (născută după 2000), nativ digitali, cu o extraordinară rapiditate a procesării informaţiilor, captaţi doar de interactivitate, dependenţi de feedback şi conectivitate. Paradoxal poate, aceasta este o generaţie cu ceva dificultăţi în raţionare şi reflectare, chiar dacă citeşte mai mult decât oricare generaţie de dinaintea ei. Dar aici nu este vorba de lectura unei paginaţii clasice, considerată plictisitoare şi neinteresantă ci de lectura mixului audio-vizual al noilor media. Aflată încă în timpul şcolarizării, acestă generaţie caută să lucreze mai eficient dar nicidecum mai mult. Iar dacă se poată să muncească distrându-se, atunci i-ai cucerit complet! Este generaţia digitilizată (wired generation), a comunicării cu orice preţ şi totuşi a însingurării, a Internetului, a dependenţei de artefactele tehnologice. Faţă de profesori, această generaţie are aşteptările alfabetizării acestora la noile tehnologii şi utilizarea tehno-pedagogiei (o instanţă a retardării, ar spune unii, uitându-se la dominanta vizuală care poate face atractiv un lucru pentru tânărul de astăzi), colaborare şi inovaţie continuă.

Rămâne de discutat mai în detaliu resorturile culturale care determină credinţele şi comportamentele generaţiei Y şi Z. În ultimă instanţă, viitorul va fi clădit de către elevii şi studenţii de astăzi, cei care fac parte din ultimele două generaţii prezentate mai sus.


[1] Kurt H. Wilff (ed.), From Karl Mannheim, second edition, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1993, capitolul The Problem of Generations, p. 351- 398.

[2] Kurt H. Wilff, op. citată, p. 367.

[4] Donald E. Heller & Madaleine B. d’Ambrosio (ed.), Generational Shockwaves and the Implications for Higher Education,  Edward Elgar Publishing, 2008, p. 6-20.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s