Exegeţi ai hipermodernismului (Paul Virilio)

2.3. Estetica tehnologiei în viaţa cotidiană (Paul Virilio)

2.3.1. Cultura vitezei

Paradigma hipermodernismului este incompletă fără contribuţia lui Paul Virilio. Pentru filosoful francez, hipermodernismul nu înseamnă doar intensificarea ci şi înlocuirea formelor moderne de gândire prin viziunea catastrofică asupra tehnologiei („It is necessary to be an atheist of technology”)[1]. Configurarea tehnologică a modernităţii este ceea ce îi aduce şi sfârşitul. Ori tehnologicul sfârşeşte în acident:

I believe that technical modernity, modernity taken as the outcome of technical inventions over the past two centuries, can only be stopped by an integral ecological accident, which, in a certain way, I am forecasting. Each and every invention of a technical object has also been the innovation of a particular accident. From the sum total of the technosciences does arise, and will arise a „generalized accident”.  And this will be modernism’s end.[2]

Ca unul dintre cei mai importanţi filosofi ai culturii din timpurile noastre, Paul Virilio surprinde logica accelerării ca miez al transformării lumii moderne. De altfel, filosoful francez, ca un veritabil critic al artei tehnologice[3], a inventat conceptul „dromologie”, ştiinţa vitezei. Cultura noastră este dominată de o formă sau alta de complexul industrial şi militar. Tehnologiile militare sunt adaptate cerinţelor civile şi pot determina organizarea spaţiului cultural. Cetăţile medievale fortificate, ca habitate ale inerţiei, au dispărut în zorii modernităţii, lăsând loc oraşelor dominate de circulaţia maselor[4], apărate de sisteme de armament transportabile şi ultra-rapide. Resursa strategică a vechilor războaie, spaţiul, este înlocuit cu momentul, viteza.

Dromology originates from the Greek word, dromos. Hence, dromology is the science of the ride, the journey, the drive, the way. To me, this means that speed and riches are totally linked concepts. And that tha history of the world is not only about the political economy od riches, that is, wealth, money, capital, but also the political economy of speed. If time is money, as thay say, then speed is power. You see it with the velocity of the predators, of the cavalry, of railways, of ships and maritime power. But it is also possible to see it with the velocity of dispaching information. So all my work has been about tempting to trace the dromocratic dimension of societies from, ancient Greek society right up to our present-day societies. This work is of course about unrelenting acceleration, but it is mostly about the fact that all societies are pyramidal in nature: the higher speeds belong to the upper reaches of society, the slower to the bottom. The wealth pyramid is the replica of the velocity pyramid. Examples are easy to find: it was trues in ancient societies, through maritime power and cavalry, nad through their ways of dispatching messages, and it holds trus in our modern societies, through the transport revolution, and through the current revolution in data transport and information processing[5].

Sun Tzu spunea că viteza este esenţa războiului. Motorul, maşinăriile, atât de folosite în producerea bunurilor, produc viteză[6]. Reducerea distanţelor (vorba unui slogan al unei companii telefonice franceze: Lumea nu a fost nicicând mai mică) permite mutarea tensiunii spaţiu-distanţă la binomul timp-distanţă. Această revoluţie a vitezei se translatează şi în dinamica comunicării. Imperativul „dromologic” se aplică şi comunicării: vehicolul este mult mai important decât mesajul pe care îl duce. Dar, cu cât viteza creşte, cu atât mai repede libertatea se micşorează[7].

In this precarious fiction speed would suddenly become a destiny, a force of progress, in other words a “civilization” in which each speed would be something of a “religion” in time[8].

Pentru că trăim în epoca războiului informaţional, paradoxul ciudat pe care ni-l oferă supralicitarea inovaţiilor tehnologice este acela că pe măsură ce creşte viteza, controlul devine absolut, omniprezent[9]. Masele nu sunt o populaţie, o societate, ci mai degrabă o multitudine de trecători, călători[10]. Mobilitatea înseamnă emancipare iar viteza dominaţie!

Odată spartă bariera vitezei luminii, ea va oferi posibilitatea

to transfer over distance sight, sound, smell and tactile feeling. Only gustation, taste, seems to be left out of it. From that moment  onwards, it is no longer necessary to make any journey; one has already arrived. The consequence of staying at the same place is a sort of Foucauldian imprisonment, but this new type of imprisonment is the ultimate form because it means that the world has been reduced to nothing. The world is reduced, both in terms of surface and extension, to nothing and this results in a kind of incarceration, in a stasis, which means that is no longer necessary to go towards the world, to journey, to stand up, to depart, to go to things. Everything is already there. (…) This is the meaning of inertia[11].

Folosirea internetului şi customizarea, aplicaţiile tehnologice care permit controlul la distanţă, par a face din habitatul obişnuit al omului micul său regat. Avem educaţie la distanţă, serviciu la distanţă, comandăm servicii şi produse de la magazine on-line, fără să ne mai deplasăm până la hipermarket, etc. Viitorul e acum iar departele e aici!

2.3.2. Administrarea percepţiei

După ce omenirea a fost martoră la primele două revoluţii industrial (cea a trasportului şi a transmiterii/comunicării), asistăm acum la a treia revoluţie, cea a transplantului. Odată colonizat spaţiul geografic, a mai rămas de colonizat spaţiul corpului uman[12]. În arta virtuală, modificarea tehnologică a corpului este o mutilare a lui, o manipulare perversă şi cinică a corpului uman care imită fragmentarea şi pierderea individului în lumea modernă tehnologizată. Determinismul tehnologic afectează percepţia umană. Toate tehnologiile de telecomunicaţii, nano-tehnologiile pot fi introduce acum în corpul uman, susţinându-l nu atât prin chimie cât (şi) prin tehnologie. Suntem pe cale de a devein biomaşini, oameni hiperstimulaţi[13]. Miniaturizarea obiectelor face tehnologia asimilabilă corpului uman. Să ne gândim doar la stimulatorul cardiac ataşat atâtor pacienţi suferinţi, la implanturile dentare, la nanorobotica care se perfecţionează în zilele noastre. Perspectiva pare înfricoşătoare pentru P. Virilio pentru că aici nu e vorba de perfecţionarea protezei cât despre o nouă eugenie[14]. Este vorba de endocolonizare:

J. A.  Are you suggesting that the idea of the transplant revolution is identical to the concept of endo-colonization?

P. V. Yes, it is, but on the person, on human body. There is no colonization without control of the body. We are here back to Foucault, evidently. Every time a country is being colonized, bodies are colonized. (…) Thus technologa colonized the world, through globalitarianism, as we have seen earlier, but it also colonizes bodies, thei attitudes and behaviours. You need only to watch all those nerdy “internaut” types to see to what extent their behavior is already being shaped by technology. So we have this technology of absorption, or as Futurist used to say: man will be fed by technology, and technology will colonize human behavior, just as television and the compuer are doing, but this last form of colonization is much more intimate, and much more irresistible form. This is scary! It is neo-eugenism, endo-technological eugenism![15]

Având aceste premise, este uşor de crezut de ce în universal lui P. Virilio, oamenii nu-şi vor mai crede ochilor. Credinţa lor în percepţie devine sclavul percepţiei în vederea/imaginea mediată tehnologic. Tehnologia pare a ne oferi ceea ce filosofii greci ne-au sugerat a fi valorile fundamentale ale vieţii: Binele, Adevărul şi Frumosul. Binele de astăzi este cel al performanţelor medicale şi a ultimelor tehnologii, Adevărul este oferit de calculul rece al instrumentelor iar Frumosul este mijlocit de tehnicile de prelucrare ale imaginilor şi sunetelor pentru că, nu-i aşa, vizibilitatea este centrală validării ştiinşifice şi demonstraţiilor tehnologice.

Câmpul vizual este acum redus la ecranul dispozitivelor, al aparatelor.[16]

Hence, Virilio’s conceives of vision machines as the accelerated products of what he calls „sightless vision” – vision without looking – that is itself merely the reproduction of an intense blindness that will become the latest and last form of industrialization: the industrialization of the non-gaze.[17]

Această “percepţie pură”[18] pare a ne oferi un declin, o diminuare a realităţii. Imaginile, atât de uşor de creat, prelucrat şi difuzat prin noile tehnici performante, devine o muniţie, folosită nu doar în războaie (cel din Golf,1991, interpretat de J. Baudrillard, sau cel din Iugoslavia, 1999, supus analizei de către P. Virilio) ci şi în comunicarea de masă. Sexul virtual, pornografia de pe internet confirmă înlocuirea emoţiilor cu consumul imaginilor produse şi administrate tehnologic[19]. Feminismul cybernetic este văzut de către P. Virilio o formă de fundamentalism tehnologic, o religie a celor care cred în puterea absolută a tehnologiei.

Prin bombardamentul informatic, lascivitatea vizuală şi dependenţa de stimuli vizuali, exarcebaţi de performanţele tehnologice, putem extinde la întreaga sferă a comunicării sociale îngrijorarea lui Kafka cu primive la cinema:

Cinematograful implică îmbrăcarea ochiului într-o uniformă[20].

Aşa cum remarca şi J. Armitage[21], analiza critică a modernităţii, a percepţiei tehnologiei la Paul Virilio este catrastrofică, pesimistă dar nu fatalistă. Putem observa în câmpul realităţilor şi mecanismelor cotidiene suficiente exemple ale logicii cultural prezentate în studiile lui P. Virilio. Realitatea cotidiană ne oferă din plin exemple de narco-capitalism consumerist, de logistic a percepţiei, într-o societate determinată de construcţiile autostrăzilor de informaţii, folositoare, benefice atâta timp cât ne păstrăm independenţa şi spiritul critic faţă de ele. Hipermodernismul analizat de P. Virilio ne întăreşte convingerea că trebuie să ieşim din asumpţiile polarizatoare referitoare la modernism şi postmodernism. Este clar că am intrat într-o logică culturală nouă, a hipermodernismului, a intensificării şi excesului.


[1] Paul Virilio, James Der Derian, The Virilio Reader,  Blackwell Publishers, 1998, p. 20.

[2] John Armitage (Ed.), Paul Virilio:from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 26.

[3] P. Virilio, S. Lotringer, Pure War, Semiotext(e), New York, 1997, p. 172.

[4] P. Virilio, C. Parent, Architecture Principle, Editions de l’ Imprimeur, 1996, p. xv

[5] John Armitage (Ed.), Paul Virilio:from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 35.

[6] Virilio, Paul, Speed and Politics: An Essay on Dromology. Semiotext(e), New York, 1986, p. 3.

[7] Virilio, Paul, Speed and Politics: An Essay on Dromology. Semiotext(e), New York, 1986, p. 142.

[8] Virilio, Paul, Speed and Politics: An Essay on Dromology. Semiotext(e), New York, 1986, p. 141.

[9] Paul Virilio, James Der Derian, The Virilio Reader, Blackwell Publishers, 1998, p. 121.

[10] Virilio, Paul, Speed and Politics: An Essay on Dromology. Semiotext(e), New York, 1986, p. 3.

[11] John Armitage (Ed.), Paul Virilio: from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 31.

[12] Paul Virilio, James Der Derian, The Virilio Reader, Blackwell Publishers, 1998, p. 20.

[13] Paul Virilio, James Der Derian, The Virilio Reader, Blackwell Publishers, 1998, p. 20.

[14] John Armitage (Ed.), Paul Virilio: from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 42.

[15] John Armitage (Ed.), Paul Virilio: from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 43-44.

[16] Paul Virilio, The Vision Machine, Indiana University Press and British Film Institute, Bloomington and London, 1994, p. 13.

[17] John Armitage, Beyond Postmodernism? Paul Virilio’s Hypermodern Cultural Theory, CTheory, 11/15/2000, articol disponibil la adresa de Internet http://www.ctheory.net/articles.aspx?id=133, accesată la 15 mai 2010.

[18] John Armitage (Ed.), Paul Virilio: from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 3.

[19] John Armitage (Ed.), Paul Virilio: from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 5.

[20] Gustav Janouch, Conversations with Kafka, New Directions Publishing Corporation, 2nd edition, 1971, p. 160.

[21] John Armitage (Ed.), Paul Virilio: from modernism to hypermodernism and beyond, Sage, 2000, p. 26.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s