Exegeţi ai hipermodernismului (Alan Kirby)

2.1. Moartea postmodernismului şi supremaţia digimodernismului (Alan Kirby)

2.1.1. A murit postmodernismul?

Mulţi dintre noi savurăm disponibilităţile platformelor de comunicare Web 2.0 (Blog, Facebook, Flickr, Hi5, Myspace, YouTube, Twitter), cu textele unei “literaturi electrice”, infinită în posibilităţi “scenice”, dar efemeră în percepţie/memorie. Ne lăsăm “curtaţi” de firele ritmurilor şi imagisticii explozive ale muzicii şi fotografiei digitalizate.  Şi ce altă bucurie poate fi mai mare  decât aceea de a fi curtat de propriile creaţii?

Este foarte posibil ca imensitatea crescândă a informaţiilor şi a creaţiilor proprii să complexeze conştiinţa demiurgică a unora dintre noi, ieşind în cele din urmă din “Matrix” în lumea reală. Pentru alţii însă, viitorul sună bine şi are în măruntaiele sale toate promisiunile abundenţei utopiei.

Dar oare nu cumva impactul digitalizării asupra culturii, al artei şi al ţesăturii de texte în care ne înfăşurăm ne va transforma capacităţile de relaţionare socială, de simţire şi de imaginare? Oare nu cumva îşi păstrează actualitatea fraza lui Marshall McLuhan the medium is the message, interpretată în sensul afectării conţinutului şi percepţiei textelor culturale de către arhitectura/structura mediilor de comunicare?

Oare cum ar fi viaţa unui tânăr de astăzi fără telefonul mobil, internet, email, bloguri, jocurile video, muzica şi filmele care să-i facă viaţa imposibilă posibilă?

În articolul The dead of Postmodernism and beyond[1], Alan Kirby se înscrie în firava (încă) modă culturală a contestării paradigmei postmoderne. Lectorul de Literatură Engleză de la Universitatea Exeter ne atrage atenţia că de la sfârşitul anilor ’90 s-a intrat într-o logică a  unei noi hegemonii culturale asupra modurilor de a gândi, a  simţi,  a percepe şi de a imagina. Cu o uşoară condescendenţă, A. Kirby declară ferm:

postmodernismul nu ne mai este contemporan. El a murit şi este îngropat! Postmodernismul a murit pentru că teoria este moartă. În cele din urmă nu autorul ci criticul a murit![2]

 E adevărat, paradigma postmodernă mai este prezentă încă în mediile academice (vizibilă prin cartografierea spaţiilor bibliografice), în anumite opere literare sau în unele producţii ale culturii pop (mai ales în seriile de desene animate, cum ar fi Shrek şi The Incredibles, care mai păstrează tehnicile narative postmoderne, ca de exemplu distorsiunile temporale, intertextualitatea, realismul magic, ironia, umorul negru, neîncrederea/suspiciunea, pastişa, poioumena, etc.).

2.1.2. Supremaţia digimodernismului în formarea noii scriituri hipermoderne

Formaţia umanistă (literară) a lui A. Kirby este vizibilă prin modul în care acesta  observă o ruptură fundamentală între postmodernism şi epoca care o succede, numită în prima instanţă pseudo-modernism (2006) iar apoi digimodernism (2009). Postmodernismul fetişiza autorul, chiar dacă acesta îşi afirma pretenţia de a îşi nega rolul şi importanţa în faţa intenţiei lectorului. Acum însă este fetişizat recipientul textului. Acesta este cel care îi permite autorului o libertate pe care nu o avea înainte.

Să luăm cazul blogului şi al mecanismelor în care se produce textualitatea. Pentru cartea editată, autorul pierde controlul asupra ei odată ce ea este publicată. Textul capătă propria lui viaţă, independent de cea a autorului. În lumea virtuală, dimpotrivă, simplitatea software-ului de întreţinere a noilor platforme web oferă mult mai multe libertăţi de expresie autorului. Acesta păstrează un anumit control al textului pe care îl produce. El poate cenzura comentarii pe blog, poate şterge contul său, poate edita texte deja publicate. În această abundenţă a expresiilor şi libertăţilor, elitismul blogurilor literare sau filosofice se învecinează cu popularitatea blogurilor de ştiri mondene sau al celor care mixează factualul cu ficţionalul.

Observaţiile lui A. Kirby pot fi asociate cu cele ale lui Henry Jenkins, cel care a impus conceptele de cultură participatorie şi democratizare culturală. Să amintim, de exemplu, mania publicării pe YouTube (al cărui slogan ne îndeamnă Broadcast yourself!) a fotografiilor sau înregistrărilor video până şi a confidenţelor din toată paleta trăirilor umane. Luând un alt exemplu, prin folosirea televotingului, programele de radio şi televiziune au oferit democratizarea textului, inventat de către participanţii care erau până acum pasivi.  Forţând puţin nota, A. Kirby se întreabă dacă nu cumva produsele culturale pseudo-moderne nu pot exista până nu există o intervenţie fizică a indiviziilor cărora le sunt destinate. Oare ce ar fi emisiunile de reality show, create pe calapodul Big Brother, dacă nimeni nu ar suna pentru a decide cine rămâne şi cine iese din joc, cine pierde şi cine câştigă? Chiar mai mult decât atât, aparenţa de participare a spectatorului la actul de producere cinematică este vizibilă în modul în care se oferă forme reale şi necomplicate de filmare, cu camera tremurând, căzând, etc., chiar dacă acestea sunt, la un anumit nivel, regizate. Să amintim ca exemple filmul The Blair Witch Project, “documentarele eseu” ale lui Michael Moore, etc.

Fenomenul pseudo-modern par excellence este Internetul. Click-ul individual al unui mouse este cel care face ca să apară sau să dispară o lume. Actualizând expresia lui Wilhelm von Humboldt, am putea afirma acum că cine are un PC şi acces la internet are nu doar o lume, ci o pluralitate de lumi!

Its central act is that of individual clicking on his/her mouse to move through pages in a way which cannot be duplicated, invendting a pathway through cultural products which has never existed before and never will again. This is a far more intense engagement with the cultural process than anything literature can offer, and gives the undeniable sense (or illusion) of the individual controlling, managing, running, making up his/her involvment with the cultural product. Internet pages are not “authored” in the sense that anyone knows who wrote them, or care. The majority either require the individual to make them work, like Streetmap or Route Planner, or permit him/her to add to them, like Wikipedia, or through feedback on, for instance, media websites. In all cases, it is intrisic to the internet that you can easily make up pages yourself (eg blogs)[3].

Până şi producţiile cinematografice se schimbă, ele asemănându-se tot mai mult cu nişte jocuri video. Efectele vizuale par să ne ofere senzaţia că imposibilul este tot mai credibil dacă este reprezentat, vizualizat. Într-adevăr, frustrează primitivismul scenariilor pus în contrast cu sofisticarea perfecţionistă/utopică a efectelor vizuale. Produsele culturale pseudo-moderne sunt excepţional de banale, A. Kirby considerând astfel era pseudo-modernă un deşert cultural.  Pe lângă calitatea îndoielnică a activităţilor culturale supuse democratizării, acestea sunt predominant electronice, textuale, dar efemere. Ele suportă complexul unui paradox: oferă promisiunea unei comunicări nelimitate dar şi realitatea unui autism tăcut:

You click, you punch the keys, you are “involved”, engulfed deciding. You are the text, there is no-one else, no “author”; there is nowhere else, no other time or place. You are free: yout are the text: the text is superseded[4].

Observaţiile din articolul The Dead of Postmodernism and beyond au fost extinse, completate şi adunate apoi în cartea Digimodernism: How new technologies dismantle the Postmodern and reconfigure our culture[5].

Ce este digimodernismul? Digimodernismul este modalitatea de crearea a unor noi forme de text şi a unor noi relaţii între autor şi cititori.  Aceste texte, derivate din digitalizare[6], pot creşte şi rămâne incomplete, au un început dar posibil să nu se sfârşească, se pot dezvolta în direcţii multiple, chiar necunoscute, apar, dar posbil să fie pur evanescente, să nu fie arhivate, păstrate. Autorul poate fi anonim, multiplu, social. În prezentarea corpului de însuşiri ale digimodernismului, autorul englez aşează discuţia în matca platformei de comunicare Web 2.0: camerele de chat supralicitează identitatea, forumurile reclamă paternitatea scriiturii, blogul oferă spaţiu de realizare progresului personal, YouTube este spaţiul întâmplătorului, a fortuitului, iar Facebook este imperiul chipurilor electronice (capitolul 4).

Claritatea de cristal pe care o avem la o distanţă de un click nu ne poate spune însă cât din acest nou univers textual este fermecător şi cât înspăimântător. În ultimă instanţă, am putea spune că nu avem nimic nou, poate doar modul în care se accelerează ceea ce până acum era aşezat şi gândit mai temeinic, modul în care se preia şi transformă tiparele narative de până acum în exerciţii de admiraţie a perfecţiunii tangibile. Cel puţin, aceasta este promisiunea etichetelor noii erei în care am intrat.


[1] Alan Kirby, Philosophy Now, no. 58, 2006.

[2] Alan Kirby, Digimodernism: How new technologies dismantle the Postmodern and reconfigure our culture, Continuum, 2009, p. 30

[3] Alan Kirby, The Dead of Postmodernism and beyond, Philosophy Now, no. 58, 2006, disponibil la pagina de Internet http://www.philosophynow.org/issue58/58kirby.htm, accesată la 6 mai 2010.

[4] Alan Kirby, The Dead of Postmodernism and beyond, Philosophy Now, no. 58, 2006, disponibil la pagina de Internet http://www.philosophynow.org/issue58/58kirby.htm, accesată la 6 mai 2010.

[5] Alan Kirby, Digimodernism: How new technologies dismantle the Postmodern and reconfigure our culture, Continuum, 2009.

[6] Alan Kirby, Digimodernism: How new technologies dismantle the Postmodern and reconfigure our culture, Continuum, 2009, p. 55.

One thought on “Exegeţi ai hipermodernismului (Alan Kirby)

  1. Radu Alexandru

    Felicitari pentru articol. Ma bucur sa citesc despre digimodernism in (new) media romaneasca. Am scris licenta despre digimodernism si ma simt si mai bine sa vad ca el primeste sustinere din multe parti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s