Amvonul postmodernilor 

Vremurile noastre nu sunt a-morale ci militant moraliste dar în sensul simulării, jocului scenic dus la performanțe imagologice noi. Nu e vorba de morala care ia act și se consumă în așa fel încât să nu știe dreapta ce face stânga (până și Papa de la Roma a ajuns un desăvârșit actor al dramaturgiei sociale, politice, religioase) ci e morala care își cară mereu oglinda așa cum un bolnav e nedezlipit de medicamentul care-l ține în viață.

Complexul predicării de odinioară e foarte puternic astăzi, mai ales la cei care își declară ruptura de trecut, tradiţie, creștinism și valori tradiționale. Însă acest complex al predicării s-a metamorfozat acum în ambiguități morale intenționate atunci când e vorba de apărarea propriilor vicii și în claritate și nervozitate activistă când e vorba de acuzarea celor diferiți, din cealaltă tabără (pentru că oricât de utopici am fi, întotdeauna va fi cel puțin o altă tabără). Dar iată că ipocrizia proprie e neglijabilă atunci când ești mânat de intențiile cele mai bune în lupta de a salva lumea de toate bolile adunate de-a lungul istoriei!

Pe lângă tinerii pleziristi care nu au nicio opțiune și interes în a face lumea asta mai bună, avem tinerii epicurieni care știu că toată configurația atomilor care ne formează ființa poate fi pusă în slujba unui mesianism zelot,  împrumutat prin contagiune socio-culturală de la preoții semnificației timpurilor noastre: mimetica în pas de marș pentru pace în timp ce ne batem cu alții pentru a ne convinge că totuși suntem cool și diferiți!

Shepard Fairey,  Peace

Uite așa avem promotori ai happeningului, fluidității, arbitrariului, nihilismului hermeneutic de prin sălile universitare și cafenelele artistice care însă ajung în stradă și pe ecran ofticați belea mare pe jocul scenic cameleonic al actorilor sociali –  politici, de exemplu (Trump, democratul ajuns un simulacru de conservator republican, este prin excelență corespondentul politic al unui cameleonic Prince/David Bowie/Michael Jackson/Madonna/Lady Gaga – de aici și complexul fratricid). De unde atâta oftică adolescentină dacă totul e doar un joc, pură contingență?

Mai avem promotori ai logicii non-binare/contradictorii, ce militează pentru incluziune și transcenderea raportului noi-ceilalți operând însă cu excluziunea și categorisirea în noi , moraliștii inclusivi versus ei, involuații! Să nu uităm însă că pacea universală a Gaiei interzice orice fel de rău făcut animalelor, fie ele și politice!

Ca să nu mai vorbesc de preoții non-violenței care nu ratează ocaziile de a aduce jertfele ritualice din prada de război a oponenților…

Unde este predică acolo este păcat și nevoie de mântuire – chestiune înțeleasă și acceptată de postmoderni, cu etichetele de rigoare!

În esență un Papa Francisc și un Donald Trump (+ adoratorii fiecăruia) nu sunt chiar atât de diferiți și distanți tocmai pentru că vin pe piața publică cu oferta propriilor mesianisme politice, complementare și totuși asemănătoare, oricât de constrastante ar părea la prima vedere:

– știm că ceilalți (străinii /musulmanii /creștinii/ capitaliști/ conservatorii/ bărbații/ inerantiștii/, etc.) sunt cei răi/violenți/homofobi/retrograzi/reacționari, etc. (externalizarea originii răului),

– știm că trebuie să îi ținem la distanță și să îi schimbăm pe băieții răi ca să facem lumea mai bună (necesitatea purificării lumii),

– știm că cineva trebuie să acționeze și aceia suntem noi, cei buni! (mântuirea necesită acțiune),

– știm că nu există soluție de compromis, jumătăți de măsură, că perspectiva noastră este cea mai corectă și progresistă (maniheismul solipsist al proprii poziții/misiuni salvatoare), 

– știm că pentru a avea succes este nevoie de cenzura și controlul septic, numite însă mai mult sau mai puțin politicos educație/campanie pentru sensibilizare, etc. (savoarea finețurilor prin care se exprimă mâna de fier al controlului și ingineriei sociale face diferența între mesianismele de pe piață) (paternalismul și necesitatea educației/convertirii).

În toată această tensiune distructivă a fratricidelor acestor mesianisme, un Isus ne-ar avertiza că nu discernerea diferențelor e rea ci direcția eforturilor noastre s-ar putea fi greșită: ”nu smulgeți neghina ca să nu smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş (Matei 3:12-13). Însă tentația de a face judecata de apoi aici și acum este mai puternică ca niciodată, mai ales între asemănătorii/frații opozanți!

În postmodernism amvonul e mai ocupat și gălăgios ca niciodată tocmai pentru că s-a democratizat privilegiul de a predica celuilalt! Păcat însă că cu toată această aglomerație nervoasă la amvon, nu prea mai are cine să asculte liniștit în bancă!

One thought on “Amvonul postmodernilor 

  1. Pingback: Marius Corduneanu: Amvonul postmodernilor | RoEvanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s