Apostolii urii

Amnezii vinovate

Este șocantă imaginea oamenilor care sunt ignoranți dar mândri de asta sau, mai rău, a celor care nu doar că uită răul suferit ci îl preschimbă în bine și-l promovează ca atare. În primul caz vorbim de unii dintre cei crescuți în Occident, în al doilea caz vorbim de unii dintre cei care au simțit “binefacerile” unei societăți croite după filosofia lui Marx.

Marx e noul Isus iar mulți îi sunt discipoli fideli!

Și cam oriunde m-aș uita în cultura contemporană, pornind de la nu puținele “inocente” și “fără morală” creații pop-culture, “a-dogmatice, a-ideologice” (sunt un deconstructivist al teoriilor conspiraționiste, nu le “consum”, dar video-clipul “Born This Way” al lui Lady Gaga m-a convins că orice gratuitate are până la urmă un cost) până la conferințele universitare, curriculumul școlar, cărțile pentru grădinițe și chiar până la copilul nenăscut (“marfă” disponibilă la cererea publicului în funcție de voturile opiniei publice), peste tot văd încrâncenarea cu care se dărâmă orice valoare tradițională, orice reminescență de ‘normalitate” pentru a se impune “noua normalitate”. Peste toată această bătălie feroce de rezidire a unei noi societăți domnește râsul condescendent al lui Marx, cel care a știut mai bine ca oricine să vândă “opiul mulțimilor”, religia laică a raiului pe pământ (se cade să vorbim și despre patologiile dreptei politice dar o voi face cu o altă ocazie).

Otrăvirea rădăcinilor

Cum poți să spui că trebuie să dezrobești copiii de îndoctrinare dacă le faci programe școlare croite special  ca să înnăbuși creativitatea, individualitatea, pentru a-l contopi pe copil într-o masă amorfă, egalitaristă, impersonală, numai bună de manevrat și supusă îndoctrinării? 

Drept exemplu, dacă se urmărește cu sfințenie imperativele pedagogiei lui J. Dewey, vom vedea în curricula școlară pentru științele umane la clasa întâi dintr-un comitat din California următoarea remarcă:

Children who know how to think for themselves spoil the harmony of the collective society which is coming, where everyone is interdependent. (Elementary Curriculum Staff, Contra Costa County Schools, First Grade “Social Studies”, 1963, p. xiii)

Asta pentru că

The progressive system has reached all the way down to the lowest grades to prepare the children of America for their roles the collectivists of the future…The group—not the individual child—is the quintessence of progressivism. The child must always be made to feel part of the group. He must indulge in group thinking, in group activity. (Rosalie M Gordon, “What’s happened to our schools?”, America’s Future, 1956, p. 16)

Asemenea alegerii lui Aristotel (“mi-e prieten Platon dar mai prieten mi-e adevărul”), atunci când sunt puși să aleagă între Victor Frankl (nevoia de semnificație, de sens, chiar în pofida tuturor presiunilor de grup) și Alfred Adler (nevoia de apartenență la grup), filosofii educației au ales ultima variantă. “Îndoctrinarea” trece din mâinile familiei  în mâinile statului pentru că nicăieri nu se poate face mai bine îndoctrinare ca cea de masă (prietenii din timpului comunismului știu de ce!). Este halucinant să vezi ce modificări sunt la baza societății, în educație, pentru a înțelege cum și ce roade se vor culege în vreo 15 ani (cam cât ar dura un ciclu de generație educată după o nouă curriculă).

Apostolii ipocriziei

Cum poți să susții că ești non-conformist, liberal, autentic, plin de dragoste și de sentimente umane eliberatoare când de fapt depinzi și îți reglezi stima de sine în funcţie de ultimul trend cultural, urăști tot ce este în trecut și pe cei de acolo, te victimizezi doar ca să devii călăul care își savurează noua pradă, faci teorii care glorifică nu viața ci tocmai curmarea ei, numești emancipare ceea ce este degradare, îmbătrânire accelerată, bolnăvicioasă? Cum poți să spui că promovezi diversitatea când ești socialist, evanghelist al unei societăți fără diferențe, o utopie egalitaristă?

Cum poți să spui că vrei incluziune când excluzi ceea ce nu-ți convine, că propagi libertatea și pacifismul când cenzurezi și dai dovadă de tot mai multă violență, nu doar juridică – prin legislația favorizantă pentru tine, discriminatoare pentru alții, ci chiar violență fizică (a se vedea tot felul de activiști de stânga care fac suficientă gălăgie pentru a boicota și bloca conferințe universitare – prin SUA și Canada deja e aproape imposibil să mai ții o conferință la universitate dacă subiectul nu e pe placul agendei stângii “militante”, plină de brainwashed cu tot felul de mantre ale marilor dictatori re-evaluați – “women hold up half the sky” (Mao), etc.. E deja bine cunoscută schema provocării unei alarme de incendiu pentru a scoate din clădirea unde se ține conferința respectivă pe cei care participă la ea – you tube oferă suficiente exemple).

United in Hate coverDacă tot urmează să fie trecute în patrimoniul UNESCO scrierile unui Stalin, Mao et. Co, precum și eugenia, genocidul, înfometarea și uciderea în masă, avortul și eutanasia, toate mixate cu binecuvântarea lui Marx și a propagandiștilor lui (a se vedea “hobby”-urile filosofice ale multor intelectuali de stânga), să ne bucurăm încă de libertatea de gândire, atâta timp cât încă e legală. În timp ce în 1968 studenții “nonconformiști” din Occident distrugeau cu furie revoluționară tot ce le cădea prin mâini, manevrați șiret de agitatori marxiști versați, în Uniunea Sovietică avea loc un adevărat act de eroism, trimiterea “scrisorii celor 12” conducerii Partidului Comunist, un adevărat protest împotriva abuzurilor sistemului comunist sovietic. Scrisoarea a fost semnată, printre alții, și de Yuri Glazov. Fiul său, Jamie Glazov, a reușit să emigreze în Canada, și-a luat doctoratul în științe politice și acum încearcă să atențiozeze revoluționarii stângiști (de caviar/ecologiști/feminiști/LGBT) din Canada de forța malefică și teroarea ce zac în corpul ideologiei marxismului radical (“marxism radical” – ce pleonasm!)

Într-adevăr, cu toții suntem egali (în vicii/vinovății)

Mă tem însă că dușmanul societății occidentale nu e atât în exterior, într-o altă civilizație, cât în pântecele fetid al unei intelectualități anti-intelectuale, în capetele înfierbântate ale revoluționarilor torționari, ale iubitorilor de moarte, ale relativiștilor fanatici, ale liberalilor ce au nevoie de corectitudine politică ca să-i oblige și pe alții să le guste “libertatea”, etc..

Îmi sună cel puțin ciudat și ipocrit când militezi pentru deschidere și cunoașterea altei religii când tu ești analfabet biblic și desconsideri exact cultura în care te miști. Respectul și toleranța începe cu cei din propria casă – față de străini e cel mai ușor să figurezi cu un eu social fals. Oare de ce cei care au pretențioase manii deconstructiviste față de iudeo-creștinism manifestă atâta credulitate pionereasca față de celelalte religii, mai ales islam? Confirmation bias rules!

Și, dacă tot discutăm de autenticitate,  între noi fie vorba, e foarte ușor să fii socialist – Eva și Adam au fost primii “revoluționari socialiști” iar noi am moștenit ceva din natura lor. În acest sens, victoriile sau eșecurile stângiștilor sunt ale fiecăruia dintre noi pentru că undeva, într-o mică potențialitate ce zace în natura umană coruptă, există o zonă de rezonanță cu teroarea, violența, omorul, cenzura, supremația, controlul Altuia. (Încearcă cineva să sustragă fundamentul biblic, iudeo-creștin, pe care sunt așezate acum toate bomboanele dulcegi din retorica liberalismului stângist? Dacă e să fim consecvenți, cum ar suna sloganele stângii fără conceptele creștine de toleranță, dragoste, iertare, îngăduință, viață, respect, libertate, responsabilitate, ocrotire, empatie, sensibilitate socială?)

Invitație la un test de idolatrie gratuită: a se dovedi toleranța progresismului stângist! “Progresul” stângist e circular: oricât ai încerca să deziluzionezi oamenii prin folosirea etichetelor demne de Miss World (egalitate, pace, non-violență, toleranță, etc.) până la urmă simpla opinie diferită declanșează mecanisme violente totalitare, de represiune, etichetare și damnare publică. Ultimul exemplu: Ana Blandiana e noua victimă sacrificială omorâtă simbolic pentru opinia ei referitoare la violența lumii/culturii mulsulmane de azi (H.R. Patapievici, A. Pleșu, G. Liiceanu erau de mult dușmani ai progresului, reactionari). Pe de altă parte avem din partea progresiștilor ce clamează monopolul virtuțiilor  o adevărată demență a sindromului negării sub haina statisticii: ba terorismul era mult mai răspândit în Europa acum câteva decenii și practicat de-a valma de creștini evlavioși (atunci versetele biblice, literalismul lor, religia era cauza, niciun dubiu), ba 80% dintre jihadisti sunt atei practicanți ai credinței în răsplata cu 70 de virgine extraterestre, ba starea economică și socială precară e de vină pentru recrudescența terorismului islamic, de parcă homeleșii și săracii de prin Europa organizează celule teroriste care să producă carnagii inimaginabile în numele egalității sociale, etc. Și toată această crosetare savanta și “așezată”, la “rece”, vine din partea celor care strigă isteric închisoare fără nicio excepție pentru părintele care ii dă o palmă copilului său. Dar “open-minded” fiind, câte sofisme nu faci ca să-ți aperi idolii și prejudecățile?

Iubirea care suferă și rabdă

Muslims and Christians share a common belief that life is not to be understood or managed without reference to God…Christianity and Islam have differing beliefs about how God rules in human affairs. The heart of the difference is in the fact of the cross. The Prophet rode into Mecca to conquer; Jesus rode into Jerusalem to die. The crux lies there. And that means that Christians cannot use coercion in the struggle between two different ultimate faiths. But struggle there must be. The field is the whole of our public doctrine. (Theology in Missionary Perspective: Leslie Newbigin Legacy, ed. Mark Laing & Paul Weston, Wifp & Stock 2012, p. 292).

Cu acest peisaj al urii progresiste ce se prezintă drept dragoste și al erorii ce tronează drept adevăr, Hristos își întinde încă o dată mâinile crucificate spre cei păcătoși. Mă tem însă că babilonia chiotelor de bucurie a unei sărbători a idolilor va face aprope inutil semnul Lui de dragoste…. Și ce-o să ne mai supărăm pe Dumnezeu când o să vină cu judecata Sa: “de ce nu Te-ai arătat?”, “de ce nu mi-ai dat un semn de viață?”, de ce nu mi-ai vorbit?” “de ce nu mi-ai dat timp ?” …

One thought on “Apostolii urii

  1. Pingback: Marius Corduneanu: “Îndoctrinarea” trece din mâinile familiei în mâinile statului pentru că nicăieri nu se poate face mai bine îndoctrinare ca cea de masă | Romania Evanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s