Trump, intelectualii și dezgustul hiperbolic

Ca exemple celebre ale condiției umane intelectualii pot fi o nebănuită sursă de vulnerabilitate, deloc fotogenică câteodată. Am putea crede că autorii își exorcizează aceste slăbiciuni prin proiectarea lor în caracterele umane care populează universul lor oniric. Din păcate sunt și intelectuali care își inocentizează aceste vulnerabilități, le oblojesc și chiar transformă în virtuți.

În icoana îngerului se pot vedea ochii sclipitori ai demonului ascuns în spatele bunelor intenții. Iată doar câteva ochiade într-un hău mai mult sau mai puțin ascuns în biografia unor iluștri intelectuali/antreprenori/actori din secolul trecut:

–  Churchill l-a admirat pe Mussolini și a fost un susținător al eugeniei,

– R. Kipling a fost un antisemit (The Burden of Jerusalem),

– la fel ca și H. Ford cu a sa conspirație a evreilor capitaliști,

– poetul W. B. Yeats a sprijinit acțiunile teroriste ale  ”Blueshirts”, o organizație fascistă irlandeză,

– Charlie Chaplin avea dificultăți în a-l caracteriza pe Stalin drept dictator și avea o părere destul de bună despre Uniunea Sovietică (adresându-i următoarea întrebare lui H. G. Wells, proaspăt întors dintr-o vizită din URSS: “If you, a socialist, believe that capitalism is doomed,” I said, “what hope is there for the world if socialism fails in Russia?” – C. Chaplin, My Autobiography, Penguin Classics, 2003, p. 257), etc..

(c) Wellcome Library; Supplied by The Public Catalogue Foundation

A Grotesque Accouchement by Pietro della Vecchia

Așadar sunteți speriați de succesul lui Donald Trump? Monștrii se nasc nu doar din somnul rațiunii ci chiar din reveria ei conștientă, plină de judecăți pasionale, narcisiste și ipocrit altruiste! Iată ce declarau niște minți luminate din secolul trecut despre un personaj destul de asemănator cu bufonul nostru de azi. Voi aminti acum doar doi intelectuali celebri ce își declară o adeziune ce sună ciudat de actuală (adeziune repudiată mai târziu de cel de al doilea autor).

1. G. B. Shaw

După vizita în URSS din 1931, G. B. Shaw scrie în prefața noii sale piese de teatru Too Good To Be True:
”Stalin and Mussolini are the most responsible statesmen in Europe because they have no hold on their places except their efficiency; and their authority is consequently greater than that of any of the monarchs, presidents, and prime ministers who have to deal with them. (G. B. Shaw, Plays Extravagant: Too True to be Good, The Simpleton of the Unexpected Isles, The Millionairess Penguin Classics,1991, p. 23)
[In Mussolini] Socialists should be delighted to find at last a socialist who speaks and thinks as responsible rulers do.” (scrisoarea lui G. B. Shaw către F. Adler, 2 Oct. 1927)
2. M. Gandhi
Ca răspuns la vizita pe care i-a facut-o lui Mussolini la reședința lui din Italia, iată ce scrie M. Gandhi:
[Mussolini] is “one of the great statesmen of our time. […] Mussolini is a riddle to me. Many of his reforms attract me. He seems to have done much for the peasant class. I admit an iron hand is there. But as violence is the basis of Western society, Mussolini’s reforms deserve an impartial study. [Mussolini’s] care of the poor, his opposition to super-urbanization, his efforts to bring about coordination between capital and labor, seem to me to demand special attention … My own fundamental objection is that these reforms are compulsory. But it is the same in all democratic institutions. What strikes me is that behind Mussolini’s implacability is a desire to serve his people. Even behind his emphatic speeches there is a nucleus of sincerity and of passionate love for his people. It seems to me that the majority of the Italian people love the iron government of Mussolini.” (scrisoarea lui Gandhi catre Romain Rolland, 20 decembrie 1931 în Collected Works of Mahatma Gandi, vol. 48, New Delhi, Goverment of India, 1979, no. 275)

imageProblema acestor intelectuali, mai ales a celor ce au persistat în erorile și adeziunile lor nocive, nu constă în omeneasca lor luptă cu proprii demoni, temeri, angoase și coșmaruri, ci în radicala lor transformare în beatitudini, virtuți, idealuri dezirabile și valabile pentru întreaga umanitate. Ori această alunecare în tărâmul idolilor convenabili este facilitată de o izolare autarhică în domeniul propriei creații/creațiilor similare și selectarea punților de comunicare și relaționare doar cu cei care pot întări, fortifica propriile erori ca adevăruri revelate. Tot acest efort nu ar fi posibil și nici justificabil fără imensa forță/energie declanșată de … dezgust. Este dezgustul de Celălalt/celălalt, este pumnul ridicat împotriva unor nedreptăți, unor legi stâlcite, unor victime, este oroarea de binele exigent, lent, târziu și impersonal, contrapus unui rău cosmetizat în pasiune revoluționară, forță a momentului, claritate a viitorului și vitalism îmbrăcat în aura binelui progresist.

Dezgustul de rău și pasiunea pentru bine este mecanismul fin și pervers prin care autiști maniacal-dezgustați pot instaura un rău și mai mare decât binele șchiop și deficient al realității. Trump este comerciantul șmecher al fricii multora, atrăgând astfel dezgustul altora. Dezgust care poate fi folosit la rându-i de un alt jocker al angoaselor umane. Trump este făcut posibil pentru că există schele imagologice pe care mintea unora le folosesc pentru a construi un viitor utopic vândut ca marfă facilă de către … intelectuali. Undeva trebuie ruptă această circularitate. Răul nu poate fi învins decât prin bine, un bine exigent mai întâi cu sine, nu printr-un rău gradual, exigent doar cu ceilalți!

Nu poți construi ceva doar pe frică și dezgust! Este periculoasă exegeza răului bazată pe exclusivitatea proprii sfințenii (la fel cum exegeza teologiei liberale suferă de boala neluării în serios a proprii suspiciuni auctoriale și cum semnul prostiei este că niciodată nu se consideră pe sine susceptibilă de o astfel de caracterizare)!  Frică, dezgust, visare – iată ingredientele care, amestecate în proporții diferite, sunt folosite pentru crearea idolilor sau demonilor din spațiul public.

Aici trebuie intelectualii să își depășească propriile neputințe: să nu mai facă din rău, urât, grotesc, demonic, etc., obiectul cercetării obsesive sau superioare, să își întindă rădăcinile creației nu doar în mlaștina pestilențială a viciilor altora pentru a-și justifica apoi propriile vicii și să ofere alternativa unui bine și frumos veritabil. Bine și frumos care însă nu se va transforma într-un idol ce va căpăta diformități demne de noi studii obsesiv-superioare ale noilor intelectuali din următoarea generație. Ori aici recursul la ancore transcendente e singura soluție la această circularitate.

În icoana îngerului oricând putem vedea ochii sclipitori ai demonului nu de acolo, din afară, ci de aici, dinlăuntru! Tocmai pentru a nu perpetua ciclul frică-dezgust-visare, cel ce este conștient de propria vulnerabilitate trebuie să se ancoreze în realitatea care are resursele veritabile și suficient de puternice pentru a se adresa vulnerabilității – proprii și a celorlalți!

5 thoughts on “Trump, intelectualii și dezgustul hiperbolic

  1. Pingback: Marius Corduneanu: Monștrii se nasc nu doar din somnul rațiunii ci chiar din reveria ei conștientă | Istorie Evanghelica

  2. Pingback: Marius Corduneanu: Trump, intelectualii și dezgustul hiperbolic | Romania Evanghelica

  3. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 1 martie 2017 | RoEvanghelica

  4. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 1 martie | RoEvanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s