Biserica celor ce nu merg la biserică (Șamanismul urban)

Your body is not just a temple, it’s a nightclub!‘ Shpongle

Cine mai crede că vom fi tot mai puțin religioși pe măsură ce vom fi tot mai citiți și avansați științific/tehnologic/civilizațional, să intre într-o cameră a unui adolescent sau  să viziteze căminele studențești și cluburile de aiurea (și se poate continua lista cu evidențele ”micilor” erori/false profeții ale utopiei pozitiviste)! Muzică rave, jocuri cu tot felul de ”Diabolo”, escapade în diferite dimensiuni virtuale, mantre pline de înțelepciune veche, astea-s doar câteva dintre  jucăriile colorate și gălăgioase cu care se joacă copiii mai mari.

Lumea e infuzată cu religios asemenea oricărei piețe: dacă sunt doritori care să cumpere atunci vor fi cu siguranță și vânzători amabili de o bună afacere. Chestiunea capătă valențe aparent noi atunci când avem de a face cu lumea cultă, sătulă de automatismul vieții burgheze, cu ale ei reponsabilități, comandamente morale, profiluri umane șterse/cenușii și cu tot felul de limitări ale creației/pasiunilor, cautând o evadare în noul spiritual, mediat tehnologic.

Puțini dintre tineri urmăresc/se lasă pasiunilor unui religios intelectualist și moralist, adică unul care pune accent pe alegere conștientă, rațională, pe discernământ, lectură. Nahhh, e prea uncool chestia asta! Dimpotrivă, este căutat acel tip de religios care ”descătușează” energii, care actualizează tradiții străvechi pentru lumea postmodernă prin creearea unor spații religioase, translatând muzica în energie și mișcare (dans), care caută transcenderea sinelui prin experiențe ale extazului, care se interconectează cu alțiii, formând acea comuniune cu alții prin dans (cam singura posibilitate de a simți unitatea/comuniunea cu ceilalți, într-un trib al celor asemenea, atunci când sunt presați de imperativele societății care le cere să fie diferiți, individualiști), care caută acel ”dincolo”, transcendent. Uite cum aici se întâlnesc filosofiile cele mai la modă: ecologismul de canapea, metafizica fericirii hippy, sociologia permisivității, autodivinizarea facilă, narativismul pre-creștin, etc.. Atrofierea intelectuală (anti-intelectualismul multi-culti, socialist, anti orice etc.) se cere compensată cu tremuriciul tuturor încheieturilor!

a tribe called red

Băieții de la ”A Tribe Called Red” ne oferă un spectacol similar cu cel dintr-o biserică creștină: avem predicatorii, avem corul, dansatorii, rugaciunea cântată în comun, comunitatea credincioșilor, valorile care îi adună pe aceștia, experiența de a fi diferiți față de monotonia vieții din timpul săptămânii, etc.

Dacă este adevărat că

Music is prophesy. Its styles are ahead of the rest of society because it explores, much faster than material reality can, the entire range of possibilities. It makes audible the new world that will gradually become visible, that will impose itself and regulate the order of things. (Jacques Attali, Noise: The Political Economy of Music. Theory and History of Literature, Vol. 16, University of Minnesota Press, 1985, p. 21)

atunci oare așa o sa arate o biserică penticostală peste vreo 50 de ani (”updatată”, postmodernizată în toate încheieturile ei)?

Cred că este periculoasă transformarea muzicienilor în ”medicine men” (John Lennon), preoți ai tehnicilor spirituale psihedelice (a se citi studiul Breaking Open the Head: A Psychedelic Journey into the Heart of Contemporary Shamanism de Daniel Pinchbeck, Broadway Books, 2002). Muzica

  • nu trebuie să fie o uitare, o îngropare a simțurilor în mecanisme senzoriale tribale, a ritmurilor hipnotice, expresie a unui fatalism teribilist,
  • ci ar trebui să fie o aducere aminte, o revelare a naturii umane, o împrospătare cu ceea ce ar trebui să devenim, a ceea ce este de dorit, bun, frumos, pornind de la realitatea cotidiană cenușie, ipocrită, sălbatică, decadentă.

A se întoarce astfel complimentul analizei la sânge a comportamentului celor ce merg azi la biserică cu analiza celor ce merg la o altfel de biserică, se închină unui altfel de dumnezeu, ascultă de altfel de predicatori, chiar mai ipocriți decât primii (în cazul în care bunul simț și onestitatea ar mai avea vreo valoare serialitatea divorțurilor, a adicțiilor și a scandalurilor vedetelor pop-culture ar trebui să îi oprească în a mai crea/cânta, etc., despre iubire, prietenie, bucuria vieții, etc.).

2 thoughts on “Biserica celor ce nu merg la biserică (Șamanismul urban)

    1. În articol se poate vedea că, de dragul simplității, merg pe linia sectologiei ortodoxe care împarte cultele (neo)protestante în două categorii: intelectualiste și emotionaliste (ca observația e greșită cel puțin în măsura în care e valabilă, asta e o altă discuție). Așa că noua generație, fiind predominant plezirista, va cauta mai degrabă experiențe decât certitudini. Biserica penticostală are avantajul că descoperă/accentuează elemente ale vieții creștine care sunt relevante epistemei postmoderne – e mai flexibilă, personalizată/permite experiențe individuale dincolo de conformismul social/cultural (pentru un tânăr e mai cool sa ai experienta vorbirii în limbi sau a worshipului pana la lacrimi decât o lectură citita a unei predici pe care n-o crede nici cel ce o citește), etc. Bisericile liberale, protestante -mainstream, oricât s-ar maimutari doar ca să fie relevante, inclusive, gay -ish, dogmatic evolutionista, etc., nu-s “vandabile”, is scremute, schizofrenice și fără mare “apeal” pentru noua generație.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s