Armata de elfi care și-a pierdut simțul umorului

Vremurile noastre pacifiste îs pline de armate care-și ascut armele ce vor fi folosite în războiul pentru aducerea păcii globale. Pierdut printre atâtea oferte, am să mă opresc la cea mai zgomotoasă și irezistibilă ofertă pentru sufletele bune, altruiste și pacifiste. Am să vorbesc de o armată care ar fi simpatică dacă ar avea simțul umorului. Din păcate însă, ca orice fel de armată, ea este serioasă, plină de virtute și cu misiunea clară să salveze pe toți cei care nu o cunosc încă. Aș numi-o ”armata de elfi fără simțul umorului”.

De ce elfi? Pentru că lucrează în slujba și sub inspirația unui moș cu barbă, cu o preferință psihanalizabilă pentru culoarea roșie, care știe atât de bine să intre în intimitatea spațiului privat pentru, cică, a-ți aduce daruri pe care, grațios, vrea să le împartă generos tuturor (de fapt doar ”celor cuminți” – categorie definită de inagalabilul lui spirit al justiției și dreptei judecăți, nicicând subiect de interogație).

De ce armată de elfi? Pentru că sunt mulți și tare, tare  harnici și neobosiți:

  • intră în gândurile lui Dumnezeu și fac o necesară curățenie pe acolo,
  • se duc la începutul începuturilor istoriei universului și calculează temeinic toate unghiurile și măsurile care vor alcătui matricea universului nostru de azi.
  • Se duc apoi pe la umbra pomului cunoștinței binelui și răului și, pentru că de fapt nu e niciun astfel de pom, nu e diavol, nici Adam și, mai ales, nici Eva, caută de zor veriga lipsă în marele lanț al vieții care învecinează materia anorganică de celulă și ființa umană doar printr-o simplă pocnitură de deget a accidentului miraculos (evient, între timp trebuie ceva învârteală în oala cu supa pre-biotică, făcută cadou Pământului de o civilizație extraterestă, dar cine suntem noi să punem la îndoială adevăruri atât de clar demonstrate?)
  • Apoi armata noastră de elfi cotrobăiește prin toate ungherele istoriei să descopere toate bolile morale ale înaintașilor noștri pe care, slavă Domnului, noi nu le mai avem…

De fapt de aici începe și tragedia pierderii simțului umorului: inocența illo tempore actualizată în generația noastră bine educată, altruistă și pacifistă, este brutal amenințată de armatele de orci ale unor străini de lângă noi, a unor ne-evoluați, rămășițe de umplutură ale unei istorii trecute și deloc fericite. Orci care se gândesc doar la propriul interes, religie, naționalitate, buzunar, care nu pot percepe noul univers mirific în care umanitatea a început să trăiască, care nu-și pot cânta un ”Imagine there’s no heaven/It’s easy if you try/No hell below us/Above us only sky/Imagine all the people/Living for today…”.

Așa începe comicul celor fără de umor. Bâzâit de armata de elfi altruiști, am început să-i ascult cum fac pledoaria prezentării unor orci care sunt, de fapt, niște elfi puțin altfel tunați, în timp ce orcii din propria casă sunt iremediabil pierduți și aruncați în coșul istoriei.

Iată un exemplu șic:12391091_1093227547363461_3415630305113616927_nUltimul caz însă nu mai e așa de șic ci e cât se poate de tragi-comic: un astfel de orc iremediabil pierdut pe calea pierzării are numele Donald Trump. Ca orice personaj negativ, el are un magnetism pe care însă elfii noștri buni îl miros a fi pestilențial și periculos. Și nu cred că greșesc în evaluarea lor. La oferta ”generoasă” a lui Trump de a institui un fel de interdicție temporară de intrare a  mulsumanilor în Statele Unite, până ce va fi pus la cale un sistem de monitorizare mai eficient, ghici ce fac elfii noștri tare harnici și buni la inimă? Acuză acest veritabil orc de homofobie și xenofobie. Bunnn! O merita, aș zice. Însă inima mea începe să aibă palpitații de emoție când văd o armată  de elfi/orci de 540.000 care fac (nu doar aruncă cuvinte electorale ci vor implementarea legislativă) exact ceea ce a promis țapul ispășitor de serviciu al momentului: propun interdicția intrării lui D. Trump pe teritoriul Marii Britanii! Confuzel de cruda asemănare între victimă și călău (de fapt, cine mai poate face o diferență în zilele noastre între roluri atât de ușor interșanjabile?) m-am gândit că poate Tolkien nu și-a imaginat gratuit ”evoluția” orcilor din elfi căzuți în același timp cu evoluția ingineriilor sociale și a industriei. Poate că evoluția dintr-o anumită sferă a umanității e sincronă cu o involuție sau degradare în alta, ca un ciudat efect al legii conservării echilibrului.

Dacă credeți că armata de elfi conștientizează ridicolul asemănării în intenții și chiar fapte cu cei care au vicii condamnabile prin alte meleaguri dar cărora le pansează orgoliul în numele dragostei și a diversității, ei bine, greșiți! Elfii noștri sunt tare ocupați să ne arate orcii dintre noi și să acopere cu magia cuvintelor frumoase orcii de dincolo. Aici apare un ridicol al decuplării de realitate, al trăirii într-un wishful thinking extaziant. Și nu vorbesc numai de ”Welcome refugees” nediferențiat dar aplicat doar celor care au avut suficiente resurse să ajungă pe meleaguri mai bune, în timp ce alții, fără astfel de resurse, se chinuie mai departe anonimi printre ruine. Vorbesc de elfii care, după ce-și învărt fularul filosofic cu delicatețea unei mimoze, fac o frumoasă și contabilicească comparație între merele (stricate) de aici cu perele (stricate – dar de fapt totul e relativ) de acolo.

Făcând munca unui avocat pro-bono orcilor frumoși, ar trebui să amintim că e cel puțin ciudat să amintești relativa ”indiferență a creștinismului față de sclavie” când ai de fapt o întreagă revoluție spirituală de ieșire dintr-o robie mai grea decât cea socială (oare cu ce ochi s-ar uita la acești moraliști  catifelați de fast thinking sutele de mii de sclavi care s-au încreștinat de bună voie, chiar împotriva voii altora, riscând propria viață și privațiuni pe care noi le știm doar din cărți, sclavi care au alcătuit o parte foarte consistentă a creștinismului primar?). Mi se pare de-a dreptul heirupism fără minte și săritură a broaștei în cimentul umed să pui calități dezirabile acolo unde ele lipsesc cu desăvârșire. La nivel filosofic trebuie ceva echilibristică, manevrabilitate sofistică și multă aproximare binevoitoare ca să spui că islamul e religia păcii. Da, putem vorbi de un fel de unitate transcendentală a religiilor (expresia lui René Guénon – de văzut cum unii dintre epigonii lui au ajuns în structuri de putere la nivel global – ONU mai ales, și definesc platformele filosofice ale unui idealism globalist/new-agist cu multe umbre și penumbre) pentru că vorbim de o matrice cognitivă universală care însă se permutează și actualizează în expresii diferite, câteodată contradictorii, conform unei combinatorici mentale (asta dacă excludem orice existență și voință de comunicare a divinității). Dar totuși, cu toate greșelile istorice ale creștinismului instituționalizat, avid de putere și control (ajungând la un spirit total contrar creștinismului, care se cere trăit, înțeles și comunicat la nivel comunitar, nu instituțional, de putere politicizată), Europa creștină în vremea ei cea mai viguroasă/autocrată nu poate fi comparată cu califatul pe care vor să-l instaureze acum mulți mulsulmani. Bătaia haiducească în numere se poartă pe alunecoasele trepte ale istoriei și ale celor care au scris-o iar în lumina ultimelor cercetări, să vorbim deschis despre Cruciade, Inchiziție, colonialism, etc., nu ar fi prea convenabil mitologiei iluministe cu care am fost dogmatizati în ultimele trei secole.

Nu orice creștin e un Augustin sau Maica Teresa, așa cum nu orice mulsulman este Avicena. Dar totuși creștinul nu are ca misie învârtirea amenințătoare a săbiei deasupra capului necredincioșilor sau taxarea lor camatareasca pentru simplul privilegiu de a împărți bulele de oxigen din lumea asta. Există o diferență by product între învățătura creștină și cea islamică. Ori aici intervine ridicolul trăirii în bula intenților frumoase (îndreptate către  cel diferit, nicidecum celui asemenea):  în marea ei parte lumea mulsumană e favorabilă impunerii shariei ca lege de stat, în aproape toate țările islamice peste 50% dintre mulsulmani sunt de acord cu ”honor killing” (mai ales a femeilor – The PEW Forum on Religion and Public Life, The World’s Muslims: Religion, Politics and Society, 2013). Dacă mai adăugăm și procentele îngrijorătoare ale tinerilor mulsulmani din Europa care ar găsi justificată punerea de bombe sau atacul suicidar în numele islamului, atunci permisivitatea politică și prostituția filosofică a progresismului devin complici vinovați.

Cu astfel de statistici, îți trebuie multă imaginație și voință de a crede ca să afirmi că islamul e o religie a păcii. În ultimă instanță, chiar dacă religia nu e epuizată de individ, tocmai pentru că e mult mai complexă decât acesta, totuși ideile religioase sunt reflectate într-o bună proporție de comunitatea indivizilor. Dincolo de erorile datorate unor contexte particulare ale căror cauzalități nu le știm suficient, totuși există un vector, o direcție spre care se îndreaptă eforturile unei comunități. Cu toate erorile de rigoare, totuși ideile diferite produc efecte diferite. Creștinii din SUA, aia ”bigoți” și”homofobi” au în posesie mai multe arme decât o bună parte din lumea mulsulmană și totuși ei nu fac deloc titluri de presă cu natura și religia lor “violentă” și ”fundamentalistă” așa cum se întâmplă cu ultimii, exponenți ai religiei păcii. Ori aici găsesc de-a dreptul indecent și ipocrit toată nervozitatea armatei de elfi pentru a despica firul în patru și a găsi păcate la unii în timp ce alții le afișează tocmai ca vectori de comportament ne-negociabile (când e vorba de lumea mulsulmană e cam tăcere mare din partea feministelor, ateilor și a ”profesorilor de iubire”, își revin însă imediat în fire și vitalitate când e vorba de creștini).

Poate că tocmai de aceea e superior creștinismul – detestă fanfaronada propriului interes ce își caută favoruri, poate trăi/prospera și fără butoanele puterii, nu-și investește timp și energie într-o faimă de suprafață și efemeră, își poate ”recicla” erorile, acceptă eșecul celui care nu l-a înțeles, recunoaște frățietatea și egalitatea universală atât în păcat, cât și oferirea mântuirii (totuși diferența dintre Iuda și Petru a constat nu în selectivitatea mâinii întinse a lui Dumnezeu ci în cea a răspunsului uman). Interesant cum totuși erorile umane care au vorbit în numele creștinismului dar au persistat în propriile eșecuri sunt considerate ilustrative tocmai pentru creștinismul care l-a deformat într-un chip de nerecunoscut! Nu poți credita ca fiind nici compasiune, nici obiectivitate și nici empatie caricaturizarea creștinismului pornind de la unele diformități istorice ale lui în timp ce minimalizezi la maxim malformațiile congenitale ale altor religii, considerându-le doar simple radicalisme minoritare.

Ridicolul armatei noastre de elfi atunci când taie frunze la câini pe ritmuri de muzică muncitorească e ilustrat nu numai de

  • replicarea în masă și glăgioasă a viciilor arătate cu degetul la alții (vezi Donald Trump din SUA vs 540.000 de Donald Trumpi din UK)
  • acribia folosirii lupei pentru a descoperi monștrii morali în propria curte în timp ce în cea a vecinului trebăluiesc zgomotos armate de monștri morali în mărime naturală
  • apărarea viciilor altora, îmblânzite cu pudra minune a diversității, doar pentru că ne-am săturat de ipocrizia propriilor virtuți

ci și de pierderea umorului. Un exemplu sugestiv, demn de un caralegiesc portret, ar fi demisia imamului Nidal Alsayyed din Houston, Texas, la presiunile poliției corectitudinii politice, pentru că…., și-a manifestat sprijinul și aprobarea pentru propunerea lui Donal Trump.

The imam is the man who put a face to the Islamic community in Southeast Texas.  Alsayyed says he practices a peaceful branch of Islam and argues for understanding that only a fraction of Muslims are terrorists. (12newsnow.com – parte din interviul cu acest imam poate fi vizionat AICI)

E prea complicată lumea asta: în numele diversității și a dragostei universale elfi binevoitori și pacifiști te pun la punct, declarându-te promotor al urii la orice posibilă întrebare suspectă/incovenabilă, având însă și orci care au evoluat din elfi în timp ce elfii spun ca sunt de fapt destinați evoluției și progresului, care înseamnă tocmai îmbrățișarea suicidară a călăului portretizat ca victimă și anihilarea victimei, deconspirată ca și călău! Curat murdar! Relativism cool și absolutism fanatic împletite într-o alianță de dragoste interesată!

Oare nu ar fi mai bine să lăsăm armata de elfi să se bucure mai departe de lipsa umorului, trebăluind de zor să salveze lumea? În ultimă instanță auto-terapia etichetelor necesită ajutor de specialitate precum și o serioasă cură de dezintoxicare de angoasele private, care tind să se expună în virtuți publice. Să îl lăsăm pe marxistul burtos, cu barbă și tare dornic să ne dea de-a moaca bunuri făcute pe brânci de alții (între noi fie vorba, se vorbește mai multe de acest burtos, indiferent că-l numim Santa Claus sau K. Marx, decât de Isus, Cel care, cică, e sărbătorit cu ocazia Crăciunului) și, în sfârșit, să ne bucurăm de umor. Așadar pregătiți-vă pentru că …

christmasiscoming1

One thought on “Armata de elfi care și-a pierdut simțul umorului

  1. Pingback: Marius Corduneanu: În ultimă instanță auto-terapia etichetelor necesită ajutor de specialitate precum și o serioasă cură de dezintoxicare de angoasele private, care tind să se expună în virtuți publice | Romania Evanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s