First Position

Într-o proporție prea mare educația de astăzi este pretins egalitaristă (deci discriminatoare pentru că vrea să niveleze/să valorizeze egal ”outcome”-uri diferite de la individualități diferite) și foarte atentă cu starea de confort psihic și fizic. Gregaritatea fancy din sistemul public de educație are repulsie față de tot ce înseamnă concurență, disciplină, performanță. Nu se mai face parada coronițelor, a premiilor, nu se spune în clasă nicio notă/rezultat individual, totul e secretizat tocmai pentru că există pudoarea performanței/sau a lipsei de performanță. Timp de 12 ani cei mai mulți copii sunt purtați prin tot felul de stări ale conștiinței despre cât de frumoși/buni/inteligenți/cool sunt, fără să probeze această bună părere de sine cu ceva performanțe școlare, artistice, de hobby-uri, etc. În cele din urmă aceștia devin consumatori cuminți/docili…

Sunt însă copii care aleg să fie disciplinați, investesc timp, efort și pasiune în crearea unor performanțe remarcabile. Mulți dintre aceștia sunt anonimi, retrași în lumile unde creează, dansează, cântă, inventează. Însă unii ajung celebri, nu doar prin munca lor ci și printr-un concurs de oportunități/șansă sau relații fericite.

Un film despre astfel de copii hăruiți și munciți este First Position.

first-position-featured

Câți își vor irosi/își vor fi irosit timpul anost, mort, de hibernare în pântecul consumismului, în favoarea unui timp fecund, al devenirii de sine?

În timp ce unii își irosesc viața consumând visele altora, alții își ”irosesc” viața ca să își realizeze propriile vise! Ăsta poate fi un paradox de neînțeles al societății de consum: marea masă mediocră va avea dorințele prelucrate și împlinite de o minoritate a excelenței. Așadar, cu cât marea masă va rămâne tot mai egală în mediocritatea ei, cu atât mai mult minoritatea performantă își va stabili etaloane din ce în ce mai exigente. O fi și ăsta un progres!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s