Mi-e frică de …

… perfecțiune. cea contrafăcută, adică făcută de mânuțele noastre.

mi-e frică

  • de perfecțiunea ambalată, gândită de o armată de șmecheri ce nu mai pot de fericirea mea, fabricată, machiată și împachetată de o altă armată de funcționărași sclavi ce tocmai și-au pierdut fericirea în trebăluiala milităroasă din spatele ușelor ”fabricilor de fericire”

mi-e frică

  • de fericirea fabricată în serie, de liniile trasate perfect pe o față ce vrea să ascundă cutele și diformitățile sufletului. ce triste sunt ”starurile”, mari sau mici, ce și-au îngropat strălucirea și naturalețea în straturile de creme, farduri, machiaje, frezuri, piercinguri, lozinci și fumuri ale propriei conștiințe. ne uităm atât de mult la perfecțiunea scrijelită în piele, dar uităm să vedem sufletul șters, dramele ascunse, înnecate în adicții, sensibilități, afecțiuni, emoții, eliberări și renunțări interzise doar pentru a face simulacrul perfecțiunii un show vandabil. de ce să plătești luxul impresiilor cu propria viață?

nu vreau să ajung

  • acolo unde nu se varsă nicio picătură în plus sau pe alături, unde totul e calculat, unde nu e loc de risipă. într-o astfel de lume cuantificată oricine poate deveni valoare nulă, dispensabil.

îmi este frică

  • de o lume unde o oricât  de mică pată lipsește pentru că linia e perfect trasată, culoarea e impecabil pusă în lumină. Impecabilul mă indispune nu pentru că îmi scoate în evidență lipsurile, ci pentru că e o otravă dulceagă, mă poate atrage în temnița obsesiei.

îmi este frică

  • de începuturile absolute create de oameni tocmai pentru că ele îmi refuză un sfârșit, o evadare din edenul oferit.

Testul timpului face ca un cer de sticlă să asfixieze căutări, o floare pixelată să atrofieze simțuri,  un zâmbet botuxat să inhibe dorințe…

Măcar Dumnezeu a fost fair play: le-a dat oamenilor libertatea să aleagă exit-ul din propria fericire. Oare de ce m-aș exila acum într-un paradis surogat în care să mă simt prizonier? 

175Gilbert Garcin, Changer le monde (2001)

2 thoughts on “Mi-e frică de …

  1. Pingback: Plictisul ca soteriologie răsturnată | Alonewithothers's Blog

  2. Pingback: Mi-e frică de … | semireal

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s