Everything At Once

Iată  o mică exemplificare a cât de ușor se poate filosofa cântând: în ”Everything at once” Lenka ne îndeamnă suav să îmbrățișăm un panteism integrator al diferitelor atribute, chiar și al unor contrarii care nu se simpatizează deloc. Să fii toate într-unul și, pe lângă multe altele, să fii și drept și greșit (”as right as a wrong”)! (Într-adevăr, poți fi și corect și greșit în același timp, dar nu asupra acelorași chestiuni, recunoscând că în noi se învecinează secvențele de certitudine cu cele de cunoaștere eronată)

Bucurându-mă din plin de frumusețea piesei și de poezia ei, aș merge puțin mai departe în analiza background-ului filosofic la care face referire Everything At Once.

Înțeleg nevoia de a transcende limitările impuse de normele sociale, determinate cultural, istoric, deci relative, dar  mă întreb cum poți fi  ”pure as a melody, pure as I wanna be” cu atâtea cârlige care trag conștiința în direcții divergente? Să fie holismul/ sincretismul nediferențiat tocmai o soluție la relativismul fatidic de azi?

Vladimir Jankelevitch vorbea despre imposibilitatea purității la persoana întâi și la timpul prezent. Sau, mai clar spus, dorința excesivă a purității în condițiile date de lumea/realitatea polimorfă în care trăim este de fapt o dorință morbidă, de a nu mai exista (moartea este o formă de puritate, filosofează Jankelevitch în cartea sa Pur și impur). E pur ori cel care deține plinătatea existenței ori cel care e privat complet de ea!

Dacă iluminiștii adorau puritatea din societățile primitive, iată că noi am ajuns să privim cu optimism în viitor, la puritatea din realitatea pixelată și atât de promițătoare ce ne stă în față.

Chiar dacă ni se livrează pe toate canalele de comunicare puritatea homeopatică, ea totuși își are limitele ei! Te poți refugia în dogme, în ritualuri, în lirisme sau vizionări onirice cu ochii deschiși, în slogane a tot felul de guru și traineri ”motivationali”, etc., dar determinările diferite, chiar contrare, vor exista și își vor face culcușul în noi cât vom fi pe acest pământ.

Dorința de puritate fără forța de a ierta este o sclavie teribilă și extrem de dăunătoare. Actele istorice ale iertării mă conving să cred și să iubesc un Dumnezeu pur, real, nu o proiecție iluzorie a unor aspirații spre perfecțiune (ale căror origini însă nu ni le putem explica oricâte teorii deconstructiviste am inventa). Dacă dorimsă fim puri, să înglobăm o sumă a calităților fără a avea disponibilitatea iertării, a harului, atunci devenim tirani prinși în propriul joc imagologic, farisei gălăgioși, mici demiurgi cu pretenții nemăsurabile.

Așadar, o dată ce am mâncat din pomul cunoașterii binelui și al răului, e spre binele nostru să fie un heruvim care să ne oprească din a mânca din pomul vieții!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s