Intermezzo moralist

Bolile din politica mioritică, ieșite la iveală mai ales în ultimele 2 luni, dau seama despre indiferența sau nervozitatea care ne trădează deopotrivă propriile boli. Mitul neutralității nu e decât o plapumă confortabilă pentru adicția superiorității și superficialității care ne caracterizează pe mulți.

De exemplu, în  loc să se discute pe baza unor criterii valorice despre

– plagiatul primului ministru,

– despre furtul masiv de la referendum, organizat în conditii “impecabile”,

– despre impostura, ipocrizia, patologiile și inabilitatea celui care acum e președinte interimar,

– despre lovitura de stat care a șocat Europa,

– despre prabușirea economiei, a cursului de schimb,

– despre (re)orientarea geo-politică, care dă seamă despre valorile pe care ni le asumăm,

am ajuns să discutam

– despre suavul badea Vasile care îl strigă pe dealuri pe nenea Popescu,

– ori inghitim agenda istericalelor de la Antene și a “profesionistilor” ei,

– ori profețim superior și insensibil soarta plebeilor care nu ne ascultă înțelepciunea!

Adica în loc să beneficiem de șansa de a ne ispăși păcatele ca indivizi și ca națiune, noi ne cam bălăcărim în pulsee viscerale, debităm tot felul de minciuni și aruncăm cu pietre asupra țapului ispășitor, tocmai ca strigătul nostru cât mai strident să ne acopere vinovațiile și compromisurile. Asta spune foarte mult despre fibra “morală” a noastră, a românilor, despre inabilitatea de a stabili și respecta legi/ obligații/juruințe/standarde, cu riscul de a părea previzibili și monotoni. Ondulatoria comportamentală și valorică în raport cu interesul de moment suveran – asta e filosofia de supraviețuire a speciei noastre! Nicio viziune, planificare, ambiție pe termen lung!

Nicio reformă morală și spirituală nu pare a schimba structura amorală a poporului, îmbăiat și îmbătat cu dulcegăriile celui care îl mituie cu comoditățile cele mai mari! Române, dormi linistit, lucreaza alții pentru tine! Dar atunci nu mai ai dreptul să-ți plângi nici măcar în doine destinul-ți mizerabil!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s