iDermal sau despre noua transcendenţă

Astăzi existenţa marginală devine simulacrul perfect al modei iar a fi “underground” este modul în care îţi poţi celebra azi stima de sine şi acceptanţa socială (pentru că instinctul turmei e foarte colorat vopsit în pretenţiile unei originalităţi fabricată de specialiştii corporatişti, preoţii atotcunoscători ai hipermodernităţii noastre). Sensibilitatea subversivă devine abecedarul noii estetici, încapsulată automat de tinerii consumerişti şi adăugată în arsenalul de surogate care ţin loc de un scop al vieţii. Iar progresismul tehnologic se mulează perfect cu avatarurile unui păgânism retro, revitalizat…

În vechime oamenii priveau spre ceruri ca locul de unde le va fi venit salvarea. Priviţi filmele science-fiction de azi: dinspre ceruri vine doar groaza, moartea şi pericolele cele mai mari care pot bântui “eroica” umanitate.

În vechime oamenii credeau într-un transcendent, un dincolo de fiziologic, biologic. Astăzi, “tu eşti limita!”, transcendentul e dat de jocurile demiurgice pe care le putem face cu corpul nostru.  Iată, dar, un ultim exemplu de alchimie a omului cu tehnologia:

Despre corpul ca vitrină am mai scris cu altă ocazie (Carnavalul tribal al hipermodernilor.

Pentru un filosof sau antropolog al culturii, ceea ce a făcut americanul care şi-a implantat metale/magneţi pentru a susţine ipod-ul poate fi un semn al unei ere ce se cască tot mai larg în faţa noastră:

6. Denaturarea naturalului, abuzul corporalităţii şi civilizaţia tehnologică sau despre noua umanitate

Indiscutabil, tehnica reprezintă criza umanismului. În acest capitol fenomenologia noului se conjugă cu cea a alterităţii. Desprinderea de trecut ne lasă fără nici un suport în prezent iar ignoranţa clipei este cea care permite mutaţia normalului existenţei umane aproape de limită, în manifestările extreme care se nivelează tocmai prin dispariţia treptată a normalului liniar “decadent”, “conservator”.

Într-o fugă continuă după o identitate pierdută, experienţele cotidiene ne obligă la o dramaturgie a sinelui, generând impresii, camuflate chiar în aparenta lor neintenţionalitate. Jucăm un „game” cu un hard biologic şi cu un soft colectiv (A. Codoban). Jucăm o „dramaturgie socială”, înţeleasă ca artă a gestionării impresiilor (Ervin Goffman). În acest joc al impresiilor, licităm cu o deconstruire a umanului şi o construcţie mutantă, tehnologizată a propriei corporalităţi. Luăm în discuţie câteva dintre patologiile alterităţii: tatuajele, peircing-ul, roller-ul, operaţiile estetice, manipularea sexuală prin operaţii de schimbare a sexului, body-building, hibridizarea corpului uman cu tehnologicul, noile tehnici ale extazului: transa party-culture prin dans, muzică, substanţe halucinogene etc. (Către o filosofie a cotidianului)

Oricâte discuţii s-ar ivi pornind de la exemplul tatuării dispozitivului pentru iPod, un lucru devine din ce în ce mai clar: corpul nu mai este cel care are nevoie de mântuire, ci devine el însuşi un teren şi mijloc soteriologic prin care ne clamăm identitatea. Senzorii ochilor și ai mâinilor devin din cenzorii existenței lui Dumnezeu dovezile noii divinități, a omului ajuns la momentul singularității tehnologice. Mintea se carnalizează iar carnea se “purifică”, se “updatează” –  iată cum e răsturnată până şi hermenutica gnostică a răsturnării. Intoxicaţi de propriile boli şi adicţii, vom rescrie vocabularul morţii, în care au scris atâţi poeţi, cu algoritmele maşinilor, maşini ce vor invada carnea şi sângele.  Vom fi “more than humans”, ne vom cuceri “imortalitatea”, ne vom dezvolta “limitele biologice”…

Va urma timpul în care nu vom mai putea spune “va urma”. Iar cântul inventatorilor ne mărşăluişte cu bucurie către piscurile unei puteri demiurgice care se va dovedi în cele din urmă a fi faustică, nicidecum liberă. Dar cine mai stă să se gândească la ce pierdem când obţinem ceva?

8 thoughts on “iDermal sau despre noua transcendenţă

    1. nu știu dacă chiar sunt anti-tehnologie, pentru că aș fi un mare ipocrit (mă folosesc din plin de avantajele tehnologiei) cât mai degrabă rezervat față de cum omul o va folosi ca pe o soteriologie, ceea ce ne duce la discuții despre natura umană, vechi de la Adam și Eva. Să spunem că nu iau singularitatea ca pe un cadou atât de roz bombon, cum o fac unii autori ”transhumaniști”.

      1. Interesant. Crezi totusi ca se va ajunge la o singularitate tehnologica? Si ce crezi despre cei de la Singularity Institute de exemplu, care vorbesc foarte multe despre pericolele singularitatii?

      2. 1. păi am fost obișnuiți atâta timp cu inteligențe mai mari decât noi, nu facem decât să schimbăm macazul dar să rămânem cu același obicei. așa că nu m-ar mira momentul în care am ajunge acolo.
        2. e posibil să fi văzut unele lucruri mai deschise la culoare dacă aș fi absolvit o facultate tehnică sau de științe reale.

      3. Nu stiu daca ai vazut, am publicat si eu un scurt FAQ despre singularitate la mine pe blog. Personal nu cred ca e necesar sa obtinem “smarter than human intelligence” ca sa ajungem la o singularitate tehnologica, trebuie doar sa acceleram ritmul schimbarii sau mai exact al progresului.
        Singularitatea este inca un concept nou, in formare, cred ca merita sa fie vazut si tratat din mai multe perspective. Si eu sunt convins ca exista riscuri si pericole care trebuie tratate si ma bucur sa vad si perspectiva ta.

        Daca ar fi sa numesti punctele pozitive sau imbunatatirile reale pe care crezi ca le-ar aduce singularitatea care ar fi acestea?

      4. Am văzut articolul tău mai demult – e f. bun și ”singular” în blogosfera românească. 🙂
        Pe mine mă interesează mișcarea în relație cu fenomenologia religiei iar aici discuțiile sunt în toi.
        Instrumentalizarea condițiilor de creare, susținere și control al calității vieții umane au atât promisiuni cât și amenințări.
        E interesant cum își încheie J. Habermas cartea sa, The Future of Human Nature (Polity, 2003):

        Because he is both in one, God the Creator and God the Redeemer, this creator does not need, in his actions, to abide by the laws of nature like a technician, or by the rules of a code like a biologist or computer scientist. From the very beginning, the voice of God calling into life communicates within a morally sensitive universe. Therefore God may ”determine” man in the sense of enabling and, at the same time, obliging him to be free. Now, one need not to believe in technological premises in order to understand what follows from this, namely that an entirely different kind of dependence, perceived as a causal one, becomes involved if the difference assumed as inherent in the concept of creation were to disappear, and the place of God be taken by a peer – if, that is, a human being would intervene, according to his own preferences and without being justified in assuming, at least counter-factually, a consent of the concerned other, in the random combination of the parents’ sets of chromosomes. This reading leads to the question I have dealt with elsewhere: Would not the first human being to determine, at his own discretion, the natural essence of another human being at the same time destroy the equal freedom that exist among persons of equal birth in order to ensure their difference? (p. 115)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s