Mântuitorul tăcut

A trecut Paștele…. S-au terminat sarmalele și cozonacii, lumina s-a stins, iepurașii s-au ascuns …, iar noi ne-am întors la devoratoarea cadență a îndatoriilor zilnice. După prea multa gălăgie voioasă revenim acum la senzația că rătăcim bezmetici printr-un labirint misterios, pierduți într-o mare de tăcere…

Nu e tăcerea prietenilor, a soțului, a copiilor, a copacilor, a mașinilor, ci e tăcerea lui Dumnezeu.

Ce bine ne-ar prinde puțină conversație cu El!

Conversație care să aibă însă loc în termenii noștri. I-am spune despre suferința inocenților din lume, despre povara îmbătrânirii și a bolilor din trup, despre visele trăite și pierdute, despre dizabilitatea cronică pe care ne-o produce cernerea clipelor de viață prin clepsidra timpului, L-am întreba dacă crede în evoluție,  de fapt L-am cam înghesui cu întrebările și i-am spune orice ne doare pe noi.

Uite așa ștergem cu ignoranța noastră arogantă durerea Lui…

Am sărbătorit Paștele rămânând însă la mormântul Lui! Ca de obicei, cel îngropat are parte de mila și condescendența celor rămași în viață. Prea mulți dintre noi, cuprinși de o pioșenie moartă, nu fac decât o reverențioasă visitatio sepulchri. Pentru prea mulți dintre noi Mântuitorul a rămas încă în mormânt, adormit, absent, tăcut.

Îmi dau seama însă că bombardamentul sonor, gălăgia traficului, a televizoarelor, ipod-urilor, e-mail-urilor, a programelor prea încărcate, ne încarcerează în mentalitatea controlului, a timpului eficient, a răspunsului la comandă, a unei inimi preocupată de sine, de vacuum-ul în care se scufundă.

An inability to stay quiet is one of the most conspicuous failings of mankind. (Walter Bagehot)

Când spunem Hristos a înviat! să ne pregătim și pentru a sta de vorbă cu El, dar în termenii Lui. Nu El, ci noi trebuie să ne trezim din tăcerea asurzitoare pentru El, tăcere care vine din somnul, hiperprudența egoistă, incapacitatea de a ne relaționa sincer, frica și păcatele noastre. Când ne vom deschide inima și când ne vom recunoaște vulnerabilitățile, atunci vom savura cuvintele Lui, tandrețea cu care ne schimbă viața, vom înțelege că suferințele de acum nici nu se compară cu frumusețile ce ni se vor descoperi în veacul viitor. Vom înțelege că de fapt El a fost Cel care a trebuit să îndure tăcerea lui Dumnezeu pentru ca noi să avem speranță, o speranță care străbate dincolo de zidurile părăginite ale Edenului pe care l-am distrus.

Mântuitorul tăcut nu e mort, ci e unul viu, care așteaptă să răsplătească credința celor ce trec de perdeaua simțurilor acestei lumi. Mântuitorul tăcut este semnul sensibilității lui Dumnezeu și al fragilității noastre. Și să nu uităm că El vorbește acum prin cei pe care i-a mântuit. Biserica Lui, rodul suferințelor Lui, este coasta și mâinile în care orice Toma necredincios poate să își pună mâna și să vadă puterea învierii!

Dar va veni vremea când ni se vor cere talanții înapoi, când va trebui să dăm socoteală de resursele pe care le-am folosit sau risipit cât timp stăpânul nostru a fost plecat. Atunci va fi o vreme a rostirilor lui Dumnezeu, rostiri care vor astupa gura celor ce-L acuză acum pe Dumnezeu de indiferență…

I believe in the sun even when it is not shining. I believe in love even when feeling it not. I believe in God even when He is silent. (Inscription on a cellar wall in Germany where Jews hid from Nazis)

2 thoughts on “Mântuitorul tăcut

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s