Revoluţia bunului simţ reloaded

2012, vremuri de criză…

Statele Unite: câştigă cel care spune ce destin măreţ are America, cel mai bun performer al minciunii bine ticluite, impecabilul vânzător de iluzii, frumosul şoptitor al mantrei “We can do it!”

România: când ţara arde şi suferă, câştigă prestanţă mahalagistul negativist cu sau fără papion european. În comicul cuplu Tândală şi Păcală al vremurilor noastre, Crin Antonescu (Tândală) ne-a arătat în ultimele zile limitele sale: un biet semiotician de Obor.

Personagiul nu poate fi creativ ci are comportamentul unei lipitori, al unui oportunist de orice sezon, al unui devorator al acelor persoane publice prin care poate căpăta în faţa oamenilor ceva interes şi, mai ales, încredere. A fost mai întâi Klaus Johannis. Acum e cazul doctorului Arafat.

Ei bine, trăim glorioasele zile când ”revoluţia bunului simţ” a fost coborâtă în stradă de “Prometeul” nostru mioritic. Ca un foarte “responsabil” politician, Crin Antonescu cheamă lumea în stradă şi, prin violenţa sa verbală, instigă la alte tipuri de violenţe. Orice e posibil, permis, numai să i se împlinească pofta ce o o pofteşte şi îl roade atât de mult: să ajungă la scaunul ala prea înalt de la Cotroceni. Pentru asta, plagiază scenografia şi aparatul conceptual bine ticluite din 1989 (“dictatorul crud şi nemilos cu poporul flămând şi suferind”), se erijează într-un revoluţionar, imită tipul de discurs haiducesc al lui Trăian Băsescu din 2004 şi binecunoscutul său apel la popor.

Cum arată poporul lui Antonescu ieşit in stradă? Nu poate fi decât după și asemănarea creatorului lui:

– ceva “revoluţionari” de serviciu, botezaţi, crescuţi şi mituiţi de Iliescu, furioşi că li s-au anulat “drepturile” (veritabili dobermani din ”Ferma Animalelor”);

– slugarnici ai baronilor locali, sătui de prea mulţi ani de opoziţie si neîndestulare a poftelor lor corupte;

– agitatorii de orice ocazie, cei care ştiu să facă cât mai multă gălăgie pentru a se acoperi scandalul corupţiei din sânul PSD, unde sponsorizări pentru campania electorală a lui Geoană aveau ambiția de a influenţa chiar şi decizii ale Europei cele neprihănite;

– bişniţari versați dar supăraţi că nu le mai ies socotelile evaziunii fiscale cu noua taxă auto;

– golani bucuroşi să îşi demonstreze ”masculinitatea”;

– pensionari specializaţi în confesări publice ale propriilor neputinţe, marcă a nemulțumirii cronice a românului;

– hipioţi ce luptă împotriva corporatismului şi globalizării, cu ceva  lecturi făcute la Fundația Soros pentru o societate deschisă;

– ecologiştii guralivi ai lui Cernea, veritabili poluatori sonori;

– dar și oameni cu adevărat nemulțumiți (umblă un zvon că Dumnezeu oferă deja un premiu pentru cel care descoperă un român mulțumit!).

În faţa acestui mic popor instigat de Crin Antonescu la terapie de grup prin piețe eu mă simt insignifiant,minuscul. Nu pot ajunge la înălțimea unor astfel de așteptări democratice!

Marea masă a poporului se luptă mai departe nu cu limbuțiile ascuțite și interesate, ci cu propria neputință. Și aici mă refer la o natură paradoxală a românului: Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic! Crin Antonescu are o mare problemă dar și un mare ajutor din partea românilor: pasivitatea, imobilitatea. Ne plângem că e foarte greu dar nu vrem nicio reformă! Sabotăm orice încercare de a schimba sistemul – administrativ, de asistență socială, de educație, acum și cel medical dar ne plângem mai departe că așa nu se mai poate!

Ca exemplu pentru cât de stâlcit acceptăm și schimbăm schimbarea, îmi aduc aminte foarte bine iscusința cu care se făcea reformă la o școală unde am predat. Cu o atitudine de descurcăreț nativ, directorul citește în consilul profesoral noile prevederi pentru schimbarea pârghiilor de putere și decizii în școală.

Depindem de consiliu local și de cel al părinților? OK, se rezolvă și asta: avem un profesor la Consiliul local, o să voteze ce îi spunem noi, avem vreo doi părinți profesori, care o să fie musai membri în comisia părinților și uite așa avem majoritatea. Întrebări?

Ei bine, în fața acestei mari mase de inerție eu mă simt cu adevărat neputincios. Restul nu e tăcere ci o mare și inutilă gălăgie!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s