Începuturile

La început…

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu, cel puţin, trăiesc tot mai sufocat de tentaţiile unui viitor catastrofic sau utopic, dar prea puţin sunt îndemnat să privesc la începuturi. Obsesia fructelor viitorului fură clipei conştiinţa rădăcinilor!

Cu o altă ocazie afirmam că

istoria pe care o credem depăşită ne ajunge mereu în fibre, nervi, ţesuturi, gânduri şi acte. Poate tocmai de aceea preferăm să ne refugiem atât de mult în alteritatea unui ego sterilizat, digitalizat. Însă chiar viitorul aseptic pe care vrem să îl construim prin utopiile noastre tehnologice ne va judeca nebunia autoîndumnezeirii, de care ne avertizează istoria prin miturile căderii din toate tradiţiile lumii. (…) Multe studii serioase ale maturităţii pornesc de la epifaniile copilăriei. Însă când copilăria nu mai este inundată de uimire, oare ce fel vlăstare vor creşte peste ani? (Cei şapte stâlpi ai creaţiei. De la uimire la înţelepciune)

Chestiunea nu e nouă. Poate că suntem cu adevărat inimitabili atunci când ne gândim câte împrumuturi avem sub poala originalităţii pe care o clamăm. Odată cu „revoluţia” milesiană (Thales afirmă că la început era principiul – arché-ul – natural “apa” din care toate lucrurile au luat naştere), continuată apoi de cea a Renaşterii şi a Iluminismului, tributare şi ele vechilor greci, gândirea europeană renunţă la pretenţiile sfredelirii începuturilor, lăsând-o doar pe seama fanteziei poeţilor sau a iscodirii lipsite de prejudecăţi valorice (oare?) ale oamenilor de ştiinţă, eliberând astfel omul de rând de responsabilitatea căutării originilor. În furibunzii ani ai secolului nostru  putem vedea mai bine ca niciodată cum „democraţia” gândirii a produs din om un sălbatic în plină civilizaţie, un plagiator al lui Dumnezeu şi o caricatură animală. Iresponsabilitatea faţă de un Creator ce decurge din agnosticism duce la abordarea lejeră a legii forţei, a unei inechităţi sociale poleită cu demagogice discursuri despre democraţie, la o desconsiderare a valorii umane, a „celuilalt”, la o paradoxală singurătate în mijlocul unei mase imense de oameni, o depersonalizare mediatică şi o individualizare exacerbată, pe scurt, la o umanitate schizofrenică. Registrul soluţiilor acestei gândiri este indiscutabil epuizat.

Cu totul altfel se prezintă realitatea designată de gândirea formată în creuzetul Scripturilor, a unei istorii a evreilor. Pentru evreu la început nu era un principiu, ci o Persoană, era Dumnezeu. În Psalmi şi în profeţi ori de câte ori este evocat Dumnezeu ca şi Creator, aceasta se face în contextul unei judecăţi, a prezentării aceluiaşi Dumnezeu ca şi Judecător. De aceea, evreul era educat ca fiind responsabil cu faptele, vorbirea şi motivaţiile sale tocmai în faţa Creatorului. Această gândire responsabilă faţă de Cel ce este la început creează  o altă societate, o altfel de istorie, o altă personalitate, un alt destin.

Tocmai caracterul responsabilităţii faţă de justiţia Creatorului se împleteşte cu istoria evreilor pe aripi de belşug dar şi în cruntă pedeapsă. O întreagă istorie a unui popor vine să certifice greutatea rostirii de Creator a binecuvântării şi blestemelor acestui popor. Dumnezeul Cel Viu, Creatorul nu se lasă îngropat în cenuşa de la Auschwitz! Zilele pe care le trăim ne confirmă că răspândirea, ca blestem, a unui întreg popor în lume nu este ultimul cuvânt al istoriei şi, implicit, al Creatorului.

Bogăţia invenţiei sau de ce lucrurile atât de bine ştiute sunt cele mai puţin cunoscute

În ceea ce credem că stim, că e superfluu, zace o bogăţie tăcută, dar nicidecum mută, despre realismul magic, vibrant, al originilor mult, mult mai colorate decât ni le imaginăm noi.

În sprijinul acestui efort de emancipare faţă de atotsuficienţa zilei de azi vine cartea lui Meir Shalev, Beginnings. Reflections on the Bible’s Intriguing Firsts (Harmony Books, 2011).

Prima moarte din Biblie nu are cauze naturale. Primul plâns nu e unul al unui nou născut, a unui părinte sau al unui îndrăgostit. Primul vis din Biblie nu e visat de o importantă figură a istoriei evreilor, ci de un marginal rege filistean. Primul sărut  nu e unul al unui îndrăgostit, ci e unul al unui tată încercat. Prima apariţie a cuvântului “dragoste” nu este despre dragostea dintre un bărbat şi o femeie, sau a unei mame faţă de copilul ei, ci apare în contextul dragostei unui tată.

Iată o degustare din atmosfera atât de seducătoare a unui evreu care îţi povesteşte Biblia şi o face cu atâta stil încât îţi dai seama că de fapt o ştii prea puţin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s