All the proof I need

Tăcerea mea din ultimul timp de pe blog nu a fost în zadar, ci a fost o investiţie de sens. M-am îmbogăţit cu o nouă viaţă, cea a fiului meu. Nimic mai uimitor! În lanţul vieţii o nouă legătură s-a creat, o nouă poveste se istoriseşte, alături de alte zeci şi sute de mii care încep în fiecare zi.

Acum am prilejul să învăţ mai mult decât poate oferi orice program doctoral:

  • acum simt cum învăluiala pedantă a cuvintelor sunt insuficiente pentru a se ridica la nivelul emoţiilor unuia care nu are habar de litere.
  • acum până şi numele este dat, chemat, ca o pură fatalitate a acceptării că nu am controlul asupra unui altuia. Decidenţa falnică cu care ne lustruim numele mai târziu este surprinsă de o extraordinară fragilitate şi dependenţă cu care orice nou născut îţi cucereşte inima.
  • epidermă – reflecţie – interioritate – materie – spirit, toate acestea îşi reclamă posibilitatea unei con-locuiri, pe care maturitatea noastră o consideră im-posibilă.
  • ceea ce credem noi că e sinele, ipseitatea pură, râvnită dar neatinsă de filosofi, ea este acum nealterată de strategiile culturale cu care ne înfăşurăm nuditatea.
  • nuditatea?  O superbă povestire a fragilităţii  umane.
  • chiar dacă nu văd prea bine, acum ochii sunt nu atât receptori cât emiţători ai unei gingăşii pure, lecţie pentru rapacitatea privirilor mature pe care le aruncăm ca nişte plase fatale peste ceilalţi…

Totodată, ca să nu romanţez inutil, sunt pe deplin conştient că în noul trup plăpând sunt în germinaţie păcate, gesturi, acţiuni, vorbe care vor trăda originea din fântâna genetică pervertită a omenirii. Dar tocmai de aceea am spus că numele este acum chemat, acceptat. În numele lui, Thomas, voi vedea proiectată umbra necredinţei dar şi a drumului către lumină. Greutatea purtării uneui astfel de nume sper să fie ca un antrenament al căutării Celui care există, vorbeşte cheamă şi primeşte la sine orice căutător. Naşterea unui copil şi viaţa lui plăpândă sunt …  all the proof I need!

Poate că torentul de senzaţii ce se revarsă în noua realitate în care păşeşte un nou născut va da de gândit şi celor ce s-au legat atât de comod de uterul protectiv al lumii vizibile. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s