Credința fără iluzii sau evadarea din Pop-Christianity (1. cinismul nostru cel de toate zilele – partea a doua)

4. Anti-intelectualismul este o altă cauză a cinismului creștinilor mileniului trei. Nu trebuie să filosofăm mult asupra cauzelor care determină părăsirea credinței creștine de către tinerii evanghelici o dată ce aceștia pășesc prin colegii și universități. Acrobatica versetelor din Biblie cu care micii sofiști de la amvoane rezolvau marile probleme ale vieții pălește pe lângă sclipiciul trendy al explicațiilor ”științifice”, sub poala cărora se ascund filosofări care mai de care mai terapeutice pentru moartea sensului. Protejați de cupola teologizărilor simpliste și cu limbaj de lemn din bisericile tradiționaliste, tinerii acestor biserici vor  fi de cele mai multe ori nepregătiți torentului de gândire din mediul universitar, precum și noilor exigențe de comunicare și argumentare a credinței. Mediul evanghelic este în cea mai mare parte dezinteresat în susținerea unei activăți intelectuale susținute, dezinhibând credinciosul care dorește să slujească pe Hristos în mediu academic (a se citi cartea lui Mark Noll, The Scandal of the Evanghelical Mind). Se uită astfel de metafora apostolului Pavel, a corpului cu mai multe părți, unde fiecare se completează pe cealaltă (1 Cor. 12:21).

Ca posibile surse ale anti-intelectualismului evanghelicilor din America de Nord pot fi enumerate:

 – ruperea de tradiția istorică/filosofică europeană a evanghelicilor din timpul Iluminismului (e bine-știut pragmatismul american, opus raționalismului și elevației continentale),

– discontinuitate istorică suprapusă cu anti-autoritarismul atât de comun nou veniților pe continentul nord-american, anti-autoritarism  exprimat prin respingerea oficiilor bisericilor instituționalizate, ajungându-se la clivajul între cei care fac și cei care gândesc (Nancy Pearcey discută pe larg această temă în cartea sa Total Truth. Liberating America from Its Cultural Captivity).

Aș face o notă, emitând ipoteza originii anti-intelectualismului din mediul evanghelic românesc prin contaminarea cu ”puritatea” comunistă, cea care privilegia clasa ”cu rădăcini sănătoase”, a celor care ”nu sunt înțelepți în felul lumii acesteia”, dar sunt smeriți, plăcuți lui Dumnezeu, hăruiți. Confuzia dintre ignoranță și spiritualitate este încă prezentă în mentalul colectiv al multor biserici evanghelice de astăzi, chiar dacă accesul generației tinere la învățământul superior și la mijloacele de comunicare începe să producă ceva schimbări. Suspiciunea comunistă a fost și ea naturalizată cu cohorta sa de ”sfinte” patologii, încă foarte vizibile și astăzi prin multe locuri.

Cinicii care au crescut în astfel de medii ultra-conservatoare se simt  trădați/înșelați atunci când intră în contact cu mediul universitar și, mai ales, când întâlnesc acei profesori universitari care se joacă facil cu deconstruirea naivităților (Why didn’t my parents/pastor tell me about that?). Pentru cei care studiază teologia și încep să își simtă nu limitele, ci potențele nedecoperite, autorul recomandă cartea A Little Exercise for Young Theologians de Helmut Thielicke. Această carte este o bună avertizare asupra efectelor dezastroase pe care le are superioritatea intelectuală în câmpul studiilor biblice și a celor teologice. Niciodată pregătirea intelectuală nu trebuie să depășească maturitatea spirituală, mai ales când ești pus în postura de conducător/învățător al unei biserici, pentru că acest dezechilibru întotdeauna va duce la boala teologilor, adică ruptura dintre adevăr/cunoaștere și dragoste.

În fața realității crude din mediul evanghelic și a alternativei la fel de dezastroase a cinismului, A. Byers oferă modelul Domnului, Cel care ne învață cum să-L iubim pe Dumnezeu și cu toată mintea (Marcu 12:30).

The haunting account of the Fall demonstrates that the pursuit of knowledge for the sake of knowledge is potentially devastating. The knowing we must be devoted to is ultimately knowing a Person, God. Since he is most imminently presented to us in his carefully crafted written Word, then we must devote ourselves to mature thinking. But those with mature thinking do not gloat over God’s Word. They tremble:

This is the one to whom I will look: he who is humble and contrite in spirit and trembles at my word. (Isaiah 66:2) (100-101)

5. Irelevanța culturală a multor biserici este evidentă atunci când mulți tineri lipsesc de la programele bisericii, aceștia preferând să se uite acasă la American Idol sau la alte show-uri  la modă. Această dezertare este masivă și are loc pentru că biserica are propria ei modă! Creștinismul ghetoizat, bisericizat (churchianity), a devenit enclavă sigură, mediul celor care iubesc escapismul din fața unei lumi zgomotoase și agresive. Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne purtăm cu înțelepciune față de cei din afară (Col. 4:5) și să fim conștienți de comportamentul nostru în fața celor necredincioși (1 Cor. 14:23, 1 Tes. 4:11-12, 1 Tim. 3:7). Apostolul însuși a fost un model de relevanță culturală, citând din filosofii greci atunci când era în agora Atenei. Și, dacă ne uităm la Dumnezeu, El a ales să se facă trup, adică să Se comunice în forma cea mai accesibilă nouă.

Cinicii răspund acestei irelevanțe culturale cu extrema aroganței culturale, semn al aceleiași îngustimi și ignoranțe culturale, dar răsturnate, puțin mai ”updatată”. Mulți dintre tineri gândesc în tiparul formatat de marketingul interesului și nevoii imediate: ”dacă îmi pot downloada multiple aplicații pentru telefonul meu când și cât vreau eu , atunci de ce nu îmi oferă biserica ceea ce vreau”? Familiaritatea cu noutățile tehnologice oferă de cele mai multe ori un ascendent psihologic tânărului care îl desconsideră astfel pe cel depășit, irelevant.

Scriptura vorbește de un fel de pedagogie reciprocă, unde tinerii și bătrânii pot învăța unii de la alții (Matei 21:16, Ps. 8:2), dar presiunea culturală a privilegierii tinereții fac pe unii să desconsidere imperativele biblice de a respecta/onora pe cel mai în vârstă. Roboam ne este oferit ca un trist exemplu al neascultării sfaturilor celor mai în vârstă, aroganța sa juvenilă ducând la ruperea împărăției moștenite de la tatăl său, Solomon (1 Împ. 12:8).

O altă formă de respingere a irelevanței culturale a conservatorilor evanghelici este ireverența tinerilor cinici. Pe piața cinismului, ireverența se vinde bine! Nu trebuie să schimbăm irelevanța cu ireverența! Un creștin nu trebuie să asimilat cultural matricei lumii tocmai pentru că el este în lume, dar nu din lume, ci este născut de sus, din Dumnezeu.

Yet we are to remain ”witnesses” to Jesus as we remain in the world (seeking cultural relevance) while not being of the world (resisting cultural assimilation). Though Jesus and Paul stand as New Testament witnesses to the need for cultural relevance, they also demonstrate the need for being countercultural. The mission of God’s kingdom requires that we insightfully engage culture while presenting a message that will inevitably challenge culture. The escapism of cultural irrelevance is not to be replaced with the conformism of cultural assimilation (111)

Unele biserici sunt mulțimi de oameni, dependente de stimuli externi, altele sunt niște clici, izolate, irelevante, închise. Bisericile ar trebui să fie comunități biblice care au o vitalitate interioară și o viziune deschisă către exterior. În Faptele Apostolilor vedem biserici cu o puternică dinamică și coeziune internă, dar și cu căutări viguroase în cetatea din care făceau parte. Când se strică acest echilibru avem ori biserici foarte ”bisericoase”, (cea a tesalonicienilor), ori biserici asimilate cultural (cea a corintenilor).

Andrew Byers ne îndeamnă să învățăm de la generația mai în vârstă câteva lucruri absolut necesare unei vieți de credință sănătoase, lucruri care pot ajuta tinerii să iasă din capcana propriilor ghetouri culturale:

loialitate și devoțiune maritală, atât de rare în generația tânără, devorată de rata crescută a infidelităților și divorțurilor.

– legarea de relații comunitare, directe, palpabile, construirea efectivă a unei comunități care este atât de iluzorie și totuși de dorit pentru cei care se împrietenesc și comunică mai mult cu gadgeturile decât cu oameni reali.

un sens al mortalității, al fragilității umane, absolut necesare pentru umanizarea celor care sunt instruiți de media, Hollywood, etc., să creadă în propria invicibilitate.

Idealismul, religiozitatea, experiențialismul, anti-intelectualismul și irelevanța culturală au fost semnele creștinismului popular care provoacă reacțiile cinice, mai ales ale celor din generația tânără. Parcurgerea celei de a doua părți a cărții este absolut încântătoare, eu, cel puțin, având atât de multe de învățat din alternativa biblică la cinism.

(va urma)

One thought on “Credința fără iluzii sau evadarea din Pop-Christianity (1. cinismul nostru cel de toate zilele – partea a doua)

  1. Pingback: Credința fără iluzii (3. Calea profetului vs. calea cinicului – partea a doua) « Alonewithothers's Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s