Sclavii credinței (1. Notă de ordin metodologic)

Notă de ordin metodologic

În analiza fenomenului religios din spațiul protestant românesc, m-am pus de multe ori în ipostaza unui cercetător analitic, conștient de propria luciditate, dar și de propria limitare, pe cât mi-a fost posibil. Am vrut să compensez aerul de condescendență pe care ți-l oferă parcurgerea unei bibliografii, încercând să fiu conștient de reducțiile și schemele hermeneutice simpliste pe care combinatorica cognitivă le poate juca tocmai celor ce sunt specialiști în a le deconspira.  De altfel, între speranțele utopice ale științei se află și zbaterea iluzorie de a ieși din cercul hermenutic al contingenței umane. Istoria paradigmelor culturale în interiorul cărora s-au manifestat “revoluțiile științifice” ne-a arătat că intersubiectivitatea și acordul comunității par a fi surogate care nu garantează certitudinea și pretinsa “neutralitate” axiologică. Un paradox al discursului științific este tendința de imersare a relativismului metodologic, pe care îl asumă conștient, în regimul discursurilor cu pretenții absolutiste, la care poate ajunge atunci când se lasă dus de valul teoretizării și al sistematizării.  Nu strică să recunoaștem faptul că o analiză onestă, dar și lucidă, conștientă de propriile limite, rămâne un deziderat chiar și pentru cele mai “luminate” minți.

Tocmai de aceea aș fi reticient față de utilizarea  expresiei “sclavii credinței” exclusiv doar pentru fenomenul religios. Imagistica propagandei de tip iluminist, reminescentă în foarte multe producții media, are la dispoziție sufiente exemple concrete de fundamentalism religios, pe care știe foarte bine a le face “vizibile”. Păcat însă că pretinsa neutralitate și deontologie sunt slabe în fața prejudecăților convenabile a multor actori sociali și a formatorilor de opinie, fundamentalismul de altă natură decât cel religios fiind pe cât de prezent, pe atât de ignorat. La o succintă privire prin fauna care se perindă în spațiul social și cel virtual, putem vorbi în aceeași măsură de sclavii credinței în ceea ce privește fundamentalismul ateu, cel al teologiei liberale, de fundamentalismul ecologist, stângist-comunist, anarhist, etc. O reală perspectivă relativistă ar trebui să conteste în egală măsură orice pretenție explicativă definitivă, indiferent de subiectivitățile și preferințele inerente ale celui care se pretinde a fi relativist.

Tocmai în acest sens, dependența unui creștin de revelația lui Dumnezeu este singura evadare certă de pe țărmul absurdului și al inconsecvențelor omenești, atât de omenești. Totodată, creștinul este dator în a-și folosi disponibilitățile cu care a fost creat pentru a valoriza experiențele sale în ceea ce se numește cultură și civilizație umană. Un bun echilibru între dependența față de Creator și valențele creatoare umane ne va feri de ceea ce face obiectul cercetării noastre, a fundamentalismului creștin.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s