Compasiunea criminalului sau de ce “doctorul moarte” e un simpatic (2)

Life must be lived forwards, but can only be understood backwards. (S. Kierkegaard)

Genealogia filmului

Dr. Kervokian este cunoscut ca fiind inventatorul “Mercy Machine”, dispozitivul cu care a ajutat 130 de oameni (însă după declaraţiile sale ar fi fost mai mulţi, pe care nu i-a mai numărat) să aibă o moarte bună/frumoasă/fericită/demnă (iată definiţia eutanasiei).

Filmul You don’t know Jack (2010) are la bază cartea lui Harry Wylie, Between the Dying and the Dead: Dr. Jack Kevorkian’s Life and the Battle to Legalize Euthanasia şi, în contextul  campaniilor pro-eutanasiere din ce în ce mai agresive, el are scopul declarat de a reabilita imaginea martiriului unui om “care şi-a devansat epoca”. Până acum nu l-am cunoscut pe Jack! Dar, slavă Domnului pentru cinema/televiziune şi pentru tehnica lui Alfred Hitchcock prin care personajele negative, provocatoare, sunt umanizate şi transformate în eroii care fac un film atractiv şi de succes (a se citi studiul lui Mike Grank, The Radical Monism of Alfred Hitchcock, în volumul coordonat de Martin F. Norden, The changing face of evil in film and television, Rodopi B.V., Amsterdam – New York, 2007). Pură răsturnare hermeneutică a tehno-gnosticistmului postmodern!

După 130 de pacienţi asistaţi şi 8 ani de închisoare dr. Kervokian nu are regrete. Ar fi făcut lumea mai bună fără suferinţa nu doar a 130 de oameni, ci a mult mai multora, dacă nu ar fi trăit în vremuri atât de “retrograde” şi “îndoctrinate”. Iată o foarte sugestivă mărtusire a lui din acest an:

“I have no regrets, none whatsoever,” he said. It was windy outside, but it was also over 90 degrees in sunny Ann Arbor, Michigan. I was now sweating, and he was … well, cold.

He shifted his gaze from his lawyer back to me. “Sanjay, you want to know the single worst moment of my life?”

That wasn’t the question I asked, but in fact I was curious to know the answer.

“OK,” I replied — a little uneasily.

He smiled now and said in a very deliberate, almost staccato voice: “The single worst moment of my life… was the moment I was born.” And, we had officially begun my sit-down interview with Dr. Jack Kevorkian.

(…) “We are all terminal.”

Cel mai rău moment al vieţii este naşterea! Cu o astfel de filosofie de viaţă, să te tot faci doctor şi să-i ajuţi pe pacienţi!

Dr. Kervokian ne “încântă” curiozitatea cu a sa doctrină în Prescription Medicide: The Goodness of Planned Death (1991).

Iată câteva pasaje din film care trădează ideile şi modul simplist, popular, de a reduce tensiunea subiectului la polarizarea prin personificarea eroică a personajului principal şi caricaturizarea oponenţilor săi:

  • Planificarea morţii începe să fie acceptată în toată lumea.
  • Medicina e şi o profesie a morţii. Medicină – “medicid”.
  • Naziştii făceau acelaşi lucru. Înfometau oamenii până mureau. Nu le mai dădeau mâncare şi apă, şi-i lăsau să moară. Şi totul e legal. Curtea Supremă a Statelor Unite a validat metoda de execuţie nazistă. (…) Dacă oamenilor li se permite să moară, injectează-i. Nu doare, e rapid şi nu-i laşi în voia sorţii. E de neconceput. Monstruos!
  • Când moare un pacient ce agonizează, se manifestă adevărata vocaţie a doctorului. Când face tot ce-i stă în puteri, la cerinţa pacientului, pentru o moarte umană, rapidă şi fără dureri.
  • Nu există pedeapsă fără lege.
  • Tribunalul e un teatru al conştiinţei. Dacă le arătăm că pacientul v-a cerut ajutorul, dacă reuşim să-i emoţionăm…
  • Autodeterminarea este un drept uman fundamental, pe care fiecare ar trebui să-l aibă.
  • Vă pot asigura, ca patolog, că gazarea lasă decedatului o frumoasă îmbujorare.
  • Dacă veţi legaliza asta, va putea conduce la o strategie de reducere a costurilor.
  • Mari minţi luminate au murit asistaţi de proprii doctori. Sigmund Freud, Regele George… Dacă e bine pentru aristocraţie, e bine şi pentru omul de rând.
  • (Doar Dumnezeu poate crea şi distruge. N-aveţi religie? N-aveţi Dumnezeu?) Ba da, doamnă, am o religie. Se numeşte Bach, Johann Sebastian Bach. Cel puţin Dumnezeul meu nu e inventat.
  • Există o singură variantă a poveştii. A noastră.

Când mă uit şi la interviul-“show” de la emisiunea lui Bill Maher, mă gândesc dacă e chiar potrivit să legalizăm filosofia de viaţă a unui om. Sau, minoritatea, care face prozeliţi ca astfel să devină majoritate, va avea ascendentul moral de a legifera propria filosofie de viaţă?

7 thoughts on “Compasiunea criminalului sau de ce “doctorul moarte” e un simpatic (2)

  1. “Cel mai rău moment al vieţii este naşterea! Cu o astfel de filosofie de viaţă, să te tot faci doctor şi să-i ajuţi pe pacienţi!”

    Si maestrul Schopenhauer facea studii de medicina parca si apoi a devenit unul dintre cel mai importanti filozofi care sa expuna pesimismul 🙂

    Traim intr-o civilizatia care nu mai accepta ideea de moarte, toti vor sa traiasca mai mult si sa arate din ce in ce mai tineri, normal ca eutanasia pare ceva socant. Si religia crestina a avut un efect negativ intr-un anumit fel, fiindca a adus minciuna judecatii dupa moarte care face oamenii sa le fie frica sa nu ajunga in iad.

    Daca intelegi moartea nu ca o finalitate ci ca o existenta inconstienta atunci nu e rea deloc. Totul e contingent pana la urma, pana si moartea.

  2. Andreea

    in final toate legile sunt mai mult sau mai putin sau macar au inceput prin a fi filosofia de viata a unui om, nu-i asa? sau a mai multor oameni, ajungand sa devina cumva filosofia de viata impusa. deci legalizarea filosofiei de viata a unui om care argumenteaza destul de lucid si rational dreptul omului de a nu suferi, care se incadreaza destul de clar in celelalte legi nascute din filosofii de viata, de ce ar fi nepotrivita?

    1. 1. Este oare posibil să supralicitaţi “raţionalitatea” şi “luciditatea” cu care este argumentat “dreptul de a nu suferi”?

      2. Acest drept vi se pare chiar atât de clar încadrat în “celelalte legi născute din filosofii de viaţă”?

      În partea a treia a acestui articol (pe care îl voi scrie cât de curând, când îmi va permite timpul) voi argumenta de ce sunt foarte sceptic faţă de această percepţie aşa zis raţională a eutanasiei active (poate aţi vrut să spuneţi că e pur utilitaristă – atunci aş fi fost perfect de acord cu Dvs.). În ultimă instanţă, dacă tot e la modă să fim relativişti, să fim până la capăt: în concursul de frumuseţe a feluritelor filosofii de viaţă, nu există poziţii privilegiate, ci doar unele mai convenabile estetic decât altele – fiecare crede ce vrea, înţelege cât vrea, interpretează cum vrea şi explică cum poate!

      1. Andreea

        haha, relativisti suntem oricum pana la capat, domnule profesor, si nu pentru ca e la moda ci pentru ca e reconfortant. oricum e clar ca obiectivitatea paleste in cazul subiectelor de genul asta.
        in ceea ce priveste incadrarea, da, chiar mi se pare potrivita, cel putin teoretic, alaturi de dreptul la viata, la ocrotirea sanatatii si la un mediu sanatos, si mai ales de dreptul la integritate fizica si psihica.
        in orice caz, mi se par foarte interesante multe din postarile dumneavoastra si va vizitez blogul cu drag. imi cer scuze daca comentariul anterior a parut condescendent sau asa ceva, se voia doar de dragul argumentarii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s