Ce să faci cu un Dumnezeu care se ascunde?

În continuarea gândului lui Kierkegaard …

În ce mă priveşte, îmi cunosc prea bine reacţia instinctivă la decizia lui Dumnezeu de a rămâne ascuns: mă răzbun ignorându-L. Încerc să-L scot pe Dumnezeu din viaţa mea asemenea unui copil care crede că se poate ascunde de oamenii mari acoperindu-şi ochii cu mânuţele dolofane. Dacă El nu are de gând să mi se arate, de ce să-L mai caut?

Cartea Iov ne oferă alte două răspunsuri la dezamăgirea pe care ne-o pricinuieşte Dumnezeu când se ascunde. Primul reiese din afirmaţiile prietenilor lui Iov, scandalizaţi de atacurile lui la adresa crezurilor lor fundamentale. Dezamăgirea profundă resimţită de Iov faţă de Dumnezeu nu corespundea teologiei lor. Le era cât se poate de limpede faptul că trebuiau să aleagă între un om care se pretindea drept şi Dumnezeu, pe care ei Îl  ştiau drept. Însăşi ideea lui Iov de a solicita o întrevedere personală cu Dumnezeu era o absurditate! Reprimă-ţi sentimentele, l-au sfătuit ei. Noi ştim cu siguranţă că Dumnezeu nu este nedrept. Aşa că încetează să mai gândeşti în felul acesta! Să-ţi fie ruşine pentru lucrurile îngrozitoare pe care le spui!

Al doilea răspuns, cel al lui Iov, este o bâiguială dezordonată, o contrapunere discordantă relativ la argumentele nemiloase ale prietenilor săi. “Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele?”, îl întreabă el pe Dumnezeu. “O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!” Iov îşi dă frâu liber protestelor, deşi ştie că acestea sunt zădarnice, asemenea unei păsări ce se loveşte fără încetare de geamul ferestrei camerei  în care e închisă. Are foarte puţine argumente solide, ba, mai mult, şi el recunoaşte că logica prietenilor săi pare fără cusur. Şovăie, se contrazice, bate în retragere şi, din când în când, se prăbuşeşte cuprins de disperare. Omul acesta, renumit pentru neprihănirea lui, ridică glasul împotriva lui Dumnezeu: “Să mă lase dar, să plece de la mine şi să răsuflu puţin, înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc, în ţara întunericului şi a umbrei morţii …”

Pe care dintre cele două răspunsuri îl susţine cartea Iov? Ambele atitudini au nevoie de unele corectări, dar, după ce toate acuzele deşarte sunt respinse, Dumnezeu le porunceşte pioşilor prieteni ai lui Iov să se ducă la acesta, cu pocăinţă, şi să-i ceară să se roage pentru ei.

Un mesaj care ar putea scanadaliza, ce se desprinde din cartea Iov, este acela că Îi putem spune lui Dumnezeu orice. Aruncă-ţi asupra Lui toată suferinţa, mânia, îndoielile, amărăciunea, decepţiile, dezamăgirea – El le poate purta pe toate. De multe ori, titanii spirituali ai Bibliei ne sunt înfăţişaţi certându-se cu Dumnezeu. Ei au preferat să meargă mai departe şchiopătând, cum a făcut Iov, decât să-L elimine pe Dumnezeu din viaţa lor. În acest sens, Biblia anticipează conceptele psihologiei moderne: nu ai cum să-ţi negi complet sentimentele sau să le faci să dispară, aşa că e mai bine să le exprimi. Dumnezeu poate să facă faţă oricărei reacţii omeneşti, în afară de una singură. Nu poate accepta răspunsul la care am tendinţa de a recurge şi eu, instinctiv: acela de a-L ignora sau de  a mă purta ca şi când El nu ar exista. Lui Iov nu i-a trecut prin minte niciodată să adopte această atitudine. (Philip Yancey, Dezamăgit de Dumnezeu. Trei întrebări pe care nimeni nu îndrăzneşte să le pună cu voce tare, Ed. Kerigma, 2007, p. 226-227)

One thought on “Ce să faci cu un Dumnezeu care se ascunde?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s