Creştini “gay”?

Tocmai am aflat că Jennifer Knapp, o cântăreaţă de folk-rock creştin, a declarat că este “gay”.  Parcă nimic nu mă mai miră când vine vorba de deconspirarea vieţii sexuale mai mult sau mai puţin secrete a “starurilor creştine”, indiferent că vorbim de evanghelişti, predicatori sau cântăreţi de succes. “Olimpienii” nu-şi împart succesul, ci doar viciile cu muritorii de rând! Iar astfel de subiecte sunt bune prilejuri de războaie personale între combatanţii diferitelor orientări religioase şi culturale. Nimeni nu rămâne defensiv, “toţi au dreptate”!

Cred că una dintre marile probleme ale tinerilor de astăzi este modul în care aceştia îşi “administrează” sexualitatea. De fapt, mulţi dintre ei nici nu se mai simt bulversaţi de răsturnarea valorilor, educându-li-se graţios comportamentul gregar, imitativ şi superficial (a nu se citi aici maliţiozitate şi superioritate din partea mea – ca un  posibil efort de identificare prin ricoşeu faţă de alteritatea “slabă”; aceasta este o constatare tragică pe care o fac ca profesor de ştiinţe socio-umane). Masificarea dorinţelor, filtrate mediatic, îi “fericeşte” pe mulţi tineri cu conştiinţa unei dragoste instant, gratuite, inepuizabile şi la fel de accesibilă ca produsele servite la supermarket. Just burn it! În această industrie a “dragostei”, nicio deviere a consumului romantic în letargia unei despărţiri nu este irecuperabilă. În caz de eşec, oferta cuprinde nu doar schimbarea partenerului, ci şi a categoriei lui rasiale, sexuale, culturale, de vârstă. Impossible is nothing! În decenţa căutării unor trăiri umane, orice indecenţă este permisă şi orice scală valorică e modificată după preferinţele consumatorului rege. Diferenţa dintre autonomie şi anomie ţine acum doar de o semantică “depăşită”, “tradiţionalistă” şi “prea pudică” pentru noul paradis.

Mă întreb: câţi dintre cei care caută dragostea îşi pot asuma nu doar bucuriile ci şi boala, îngrijirea, durerea şi moartea pe care le comportă un suflet şi un trup “pereche”?

Revenind la tema abordată, observ din reacţiile de până acum poziţionări clar antagonice faţă de subiect: blamare şi condamnare veşnică versus îngăduinţă respectuoasă, plină de “dragoste”.  Întotdeauna cea mai bună reclamă pentru “gay” au făcut-o oamenii religioşi: perfidul mecanism al victimizării merge mână în mână cu cel al blamării! Observaţiile din UnChristian: What a New Generation Really Thinks About Christianity (David Kinnaman şi Gabe Lyons) par a avea un suport în percepţia socială: generaţia Y acuză creştinii ca fiind anti-homosexuali, ipocriţi şi foarte înclinaţi spre condamnare. Babilonia e completă: cel acuzat se apără acuzând, iar cel care acuză este acuzat fără drept de apel. Sloganele modestiilor şi ale umilinţelor zboară ca veritabile arme dinspre o tabără spre cealaltă. Pură demenţă a retoricii!

Totodată, observ un ciudat exerciţiu hermeneutic, reinterpretându-se, mai mult sau mai puţin pretenţios, pasaje biblice despre homosexualitate şi dragoste. Evidenţele supărătoare sunt îmblânzite în jocul corectitudinii politice cu artificii lingvistice şi culturale. Totodată, verdictul acuzărilor şi vortexul patimilor religioase îi aşează pe unii urmaşi ai lui Hristos mai degrabă în galeria fariseilor şi preoţilor care L-au condamnat la moarte decât pe urmele paşilor Celui care a îmbrăţişat copii, a iertat prostituate şi a mâncat la masă cu păcătoşi notorii.

Pentru unii, dragostea este o gumă care nu doar că şterge orice, dar şi se întinde suficient de mult ca oricine să poată intra în rai cu tot cu partener. Mă îndoiesc că noi suntem cei care facem regulile pentru a intra în cerul lui Dumnezeu. Pe de altă parte, este condamnabilă rapida catalogare şi indexare a oamenilor păcătoşi, de parcă harul dat sfinţilor se împarte direct proporţional cu  repetarea mecanică a articolelor de credinţă.

Găsesc foarte provocatoare situaţia dată pentru creştini. Aici cred că e înţelepciunea, dragostea şi răbdarea sfinţilor, aceea de a mixa adânca înrădăcinare în adevăr cu umilinţa, dragostea şi respectul pe care Mântuitorul le-a arătat celor păcătoşi. Celui ce i s-a iertat mult, iubeşte mult, iar cel ce iubeşte mult va avea inima dispusă să ierte. Cine poate fi profet în cetatea sa, credincios misiunii de a proclama adevărul atunci când minciunea sau compromisul “dă bine la imagine”, dar care să iubească oamenii aşa cum îi iubeşte Dumnezeu?

Dar, dacă nu mai există adevăr (pentru că refuzăm cu o încăpăţânare copilărească existenţa adevărului pe principiul decât să-l deţină unii, care se cred superiori, mai bine să nu-l deţină nimeni!), atunci nu mai există nici păcat şi, implicit, nu mai este posibilă nici dragostea dezinteresată a persoanei, oricare ar fi ea. Vom rămâne astfel cu o “dragoste” bolândă, kitchioasă, deci împărţită echitabil peste tot. Atunci simulacrul ar fi complet, total!

Oricât ne-ar fi greu să recunoaştem sau să trăim, dragostea şi adevărul merg împreună… Sau, cel puţin, acolo unde vrem să ajungem, ele sunt inseparabile!

Iată articolul din NY Daily News:

Jennifer Knapp is just the way she is and doesn’t care who knows it.

The former Christian music singer, whose last album “Way I Am” was released in 2001, has come out as a lesbian, CNN reports.

The Grammy Award-nominated singer-songwriter vanished from the music scene seven years ago amidst rumors – which now turn out to be true – that she was gay.

Prior to the release of her new album “Letting Go” next month, Knapp reveals that she has been in a same-sex relationship for eight years.

“I’m aware that the evangelical community has problems with divorce and many other facets of their artists, let alone homosexuality,” she told CNN. “The last thing I wanted to do was to have someone go out and buy a record and feel like they had been hoodwinked.”

The 36-year-old singer has traded in Christian rock for a folksy new sound and is thus no longer working with a faith-based label.

Knapp tells CNN that she moved to Australia in 2003 in order to recuperate from exhaustion.

The singer’s career took off in 1998, when her first hit single, “Undo Me,” was released. The next year she performed at Lilith Fair and won the 1999 Dove Awards for New Artist and Best Rock Song for “Undo Me,” from her debut album “Kansas” (1998). Her 2000 album “Lay It Down” earned her a Grammy nomination in 2001.

The Kansas native began writing music again two years ago and says her decision to reveal her sexuality happened “organically.”

Knapp is one of the few female faith-based musicians to come out.

In 2008, Christian singer-songwriter Ray Boltz revealed he was gay. A year later, gospel singer Tonex revealed his homosexuality on the popular Christian show “The Lexi Show.”

“Letting Go” will hit shelves on May 11.

Detaliile şi un interviu recent cu Jennifer Knapp le găsiţi în articolul Jennifer Knapp comes out din Christianity Today.

10 thoughts on “Creştini “gay”?

  1. Faptul ca am un prieten gay m-a ajutat sa ii accept conditia. Niciodata nu poti sa intelegi un om daca nu petreci timp cu el. Imi este mult mai usor acum sa discut cu persoane “minoritare” (any category) insa ceea ce am observat este ca mi-a slabit puterea discursului evanghelic. Intr-adevar, la nivel cerebral am simtit o eliberare de frustrari si jena, insa la nivel spiritual asta a insemnat o domolire a fortei. Nu stiu cat de bine este lucrul acesta sau cat de rau.
    Pe de alta parte, ca si consumator inrait de media si entertainment crestin, pe parcursul anilor am fost dezamagit de esecurile olimpienilor pe care ii admiram( in adolescenta) – Ray Boltz gay, Kevin Max divortat &all that incat acum da, rasturnarea valorilor nu ma mai mira si ma atinge cu greu.

    1. sam

      Ei, aici e cred ca punctul de la care poate incepe o discutie interesanta: cat de mult din ceea ce intalnesti out there in lumea celor neintegrati (inca) afecteaza credinta proprie reala si cat superstitiile, prejudecatile si locurile noastre comune?

  2. sam

    ‘pre-judecati’ si ‘conservatori’
    Cand spui conservator deja miroase a istorie, a pre- deci nu e surprinzator sa intalnesti o doza mai mare de prejudecati la ei decat la liberali care prin definitie sunt post-
    Liberalismul este definit in prima instanta prin ceea ce neaga. El incepe printre altele cu demolare de prejudecati. Ca moare ingropat in cele proprii e altceva, tine de natura umana.

    La mioritele autohtone:
    – sunt din principiu de partea minoritatilor pana cand devin majoritati. Nu sunt eu responsabil cu cresterea si descresterea imperiilor
    – intre un conservator (eventual crestin) si un liberal (eventual gay) aleg crestinul pentru educarea intru toleranta si iubire crestina. Cand le va avea, sper ca Spiritul va profita de calea libera deschisa pentru a ajunge si la vamesul vesel
    – principiile, tezele, dogmele si flegmele sunt egal de inutile in fata omului real cu probleme reale aici si acum

    1. Intuiesc doza de îndreptăţire justificată din răspunsul Dvs., dar acum nu ştiu ce să fac cu principiul Dvs., pe care l-aţi enunţat prin ianuarie 2010:

      “Nu poti construi pe negatie oricat de “logic” s-ar prezenta ea.”

      Situaţia contemporană permite o răsturnare a situaţiei biblice: în pură “emancipare” gratuită şi nevrotică, liberalul “neprihănit”, ajuns majoritar în anumite spaţii, nu prea vrea să se coboare la nivelul “vameşului” creştin. Sau o face, dar de multe ori pentru o devorare “paşnică”. Ca şi în cazul originalului, putem citi suficiente carenţe de ordin psihologic/spiritual în atitudinile de superioritate, indiferent cine le exprimă.

      Apropo, dacă principiile, tezele, dogmele (ce gratuitate ne-au făcut “vechii” atunci când au inventat cuvântul latin “decentem” (decenţă) din rădăcina cuvântului grecesc “dogma”! Desigur, poate fi un simplu joc lingvistic, nu?) sunt egal inutile in fata omului real cu probleme reale, aici şi acum, să înţeleg că principiul dragostei (în varianta vechi testamentară de “a iubi pe semen ca pe mine însumi”, fără să caut la faţa omului, sau în variata nou testamentară, de “a-l iubi pe semen cum m-a iubit Dumnezeu prin Fiul Său”) este inutil în situaţia reală a unui prieten real, să zicem “gay”. Dacă şi acest principiu de a-l considera egalul meu şi de a-l iubi în pofida preferinţelor/prejudecăţilor culturale, etc. şi a unor emoţii contradictorii pe care le pot avea într-un moment sau altul, ce sfat îmi puteţi da? Cum să mă relaţionez cu cineva care îmi este antipatic, mă ameninţă, mă denigrează, mă loveşte, etc.? Să acţionez conform emoţiilor (mai ales negative!) care se adună atunci în mine şi pe care le las să se exprime liber? Sau, într-un caz am chef să iau mită, într-altul “mi se face milă”, o dată spun adevărul într-un proces dar în procesul unui prieten îmi pot permite mărturia mincinoasă, tocmai datorită prieteniei mele cu el? Exemplele de situaţii cu oameni reali, cu probleme reale, aici şi acum pot continua la nesfârşit.

      Eu personal cred că reclamarea unor poziţii filosofice, culturale sau religioase ascund, de cele mai multe ori, boala de sine pe care o suferim cu toţii. Autonomia este entropică. În căutarea libertăţii, ne-o vindem celor care ne-o promite mai frumos! Şi apoi ştim atât de bine a vâna greşelile unii altora, geşeli făcute din “pura” noastră autonomie. Tocmai de aceea, doar cineva din afara circularităţii noastre, ne poate vindeca de negăsire. Inspirând mai întâi din Dumnezeu, putem sufla viaţă în vieţile noastre şi, apoi, umili, cu gândul lui Hristos, şi în vieţile altora. Şi asta ca un rob nevrednic dar bucuros de Stăpânul său. Robeşte-mă Doamne ca să fiu liber! Liber în gândire, liber în trup (fără dependenţe), liber în relaţii (liber e cel ce iubeşte pe vrăjmaş, sclav e cel ce urăşte), în situaţii şi probleme reale, aici şi acum. Doamne ajută!

  3. sam

    Aici m-ati prins (pacat ca nu ne putem tutui imi era mai usor)
    Se vede de la o posta lipsa mea de logica si, cum ati descoperit (?), inconsecventa. Inconsecventa asumata poate fi si virtute pentru mine. In discutii emit judecati de valoare bazat pe experienta mea de viata si mai putin pe capacitatea mea de a construi logic (care este multe mai mica decat a Dvs foarte evident).
    Cand gresesc si alerg dezlegat pe pasunea filosofica ma ratacesc foarte usor.
    Sa trec de la autoflagelare la discutia pe tema deschisa. Inteleg ca nu va intereseaza sau nu va permiteti luxul discutiilor prea personale ceea ce e un inhibant puternic pentru mine.
    Vorbeam despre inutilitatea principiilor si ma gandeam la valoarea lor in lumea reala adica cea majoritara, neinstruita sa puna fraze si sentinte logice cap la cap intr-o constructie acceptabila de catre specialisti. Cred ca omul este in esenta un animal dotat cu spirit si nu invers. ‘Mai intai vine ce e pamantesc.’
    ‘Mai intai’ nu e numai cu sens temporal ci si valoric. Pana vom capata aripioare suntem inca centrati pe nevoile noastre imediate chiar daca mai confundam pe cele intelectuale cu nevoia pur spirituala de intoarcere in infinitul din care am venit. Pentru aceasta din urma nu au valore cele de care spuneam: dogme, teze, principii.
    Si nu dau doi bani pe o iubire “decenta” chiar daca cealalta pare inaccesibila. Imi permit (inca) luxul sa sper.

  4. sam

    PS. Imi cer scuze pentru tonul usor sarcastic. Sunt o vulpe batrana dar si strugurii sunt acri 🙂

    Am vazut ca aveti printre prieteni persoane pe care m-as simti onorat sa le numesc si prietenii mei. Pentru asta as vrea sa ma opresc aici si sa dau vina pe usoara noastra contrare pe mediul neprielnic prin care comunicam.

  5. Pingback: Nelămuririle lui Abramburică (egalitatea inegală) « Alonewithothers's Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s