Desecularizarea lumii

Tocmai  am lecturat câteva capitole din The desecularization of the world, Peter Berger (ed.), The Ethics and Public Policy Center & William B. Eerdmans Publishing, 1999.

Am rămas surprins să găsesc la Peter Berger, autorul clasicei The Sacred Canopy, la fel ca în cazul lui J. Habermas, acelaşi ton de regret al violenţei ideologice pe care a avut-o în tinereţe, când în câteva fraze spulbera şansele religiei într-o lume modernă şi secularizată. Iată câteva dintre cuvintele lui Peter Berger, în deschiderea cărţii The desecularization of the world:

Mistakes of Secularization Theory

My point is that the assumption that we live in a secularized world is false. The world today, with some exceptions to witch I will come presently, is a furiously religious as it ever was, and in some places more so than ever. This means that a whole body of literature by historians and social scientists loosely labeled “secularization theory” is essentially mistaken. In my early work I contributed to this literature. I was in good company – most sociologist of religion had similar views, and we had good reason for holding them. Some of the writings we produced still stand up. (As I like to tell my students, one advantage of being a social scientist, as against being, say, a philosopher or a theologian, is that you can have much fun when your theories are falsified as when they are verified!).

Although the term “secularization theory” refers to works from the 1950s and 1960s, the key idea of the theory can indeed be traced to the Enlightenment. The idea is simple. Modernization necessarily leads to a decline of religion, both in society and in the minds of individuals. And it is precisely this key idea that has turned out to be  wrong. To be sure, modernization has had some seculariying effects, more in some places that in others. But is also provoked powerful movements of counter-seculariyation. Also, secularization on the societal level is not necessarly linked to secularization on the level of individual consciousness. (…) To say the least, the relation between religion and modernity is rather complicated.

(…) Interestingly, secularization theory has also been falsified by the results of adaptation strategies by religious institutions. If we really lived in a highly secularized world, then religious institutions could be expected to survive to the degree that they manage to adapt to secularity. What has in fact occurred is that, by and large, religious communities have survived and even flourished to the degree that they have not tried to adapt themselves to the alleged requirements of secularized world. To put it simply, experiments with secularized religion have generally failed; religious movement with beliefs and practices dripping with reactionary supernaturalism (the kind utterly beyond the pale at self-respecting faculties parties) have widely succeded. (The desecularization of the world, p. 2-4)

Revenirea religiosului este explicată de P. Berger prin factori de ordin cultural şi politic, factori care catalizează animozităţi istorice (ca exemplu este oferit cazul Irlandei de Nord). P. Berger aminteşte apoi de dinamica dezvoltării economice şi implicarea instituţiilor religioase în respectarea drepturilor omului şi a justiţiei sociale (p. 14-18).

Adiţional, poate fi lecturat AICI interviul lui Charles T. Mathewes cu Peter Berger (An Interview with Peter Berger, in “The Hedgehog Review”, vol. 8,  1 & 2, Spring & Summer, 2006, p. 152-161).

Ultima lui carte, Questions of Faith: A Skeptical Affirmation of Christianity (2003), îmi ademeneşte curiozitatea de a o citi şi de afla ce se întâmplă cu unii profesori de “umanioare” care toată viaţa au făcut un titlu de glorie în a respinge ceva atât de “retrograd”, “învechit” şi “muribund” ca creştinismul, pentru ca la bătrâneţe să le fie împrospătată mintea obosită prin întrebările şi răspunsurile perene ale creştinismului. Aş vrea să trăiesc clipa când Dawkins, Hitchens et. Co. îşi “vor veni în fire”. Mare lucru e să te trezeşti din beţia propriei autosuficienţe!

Însă excepţia care confirmă regula desecularizării o constituie Europa. Acum nu mai este atât de mult vorba despre  Europa de Est, ţinută sub papucul secularizării şi “progresului” ateu de către comuniştii “emancipatori”, ci este vorba mai ales de Europa de Vest. Cumva, dinamica mitologei progresului iluminist subzistă în subcultura multor intelectuali occidentali, cei care au accesul la resurse, mijloace de comunicare în masă, poziţii cheie în sistemul politic, administrativ, de educaţie, etc.,  fiind factori de decizie instituţională (The desecularization of the world, p. 10). Nici nu e de mirare că, de exemplu, observ la mari universităţi din Europa şi America profesori de teologie sau religie nu au niciun contact direct cu trăirea religioasă. Contactul cu realitatea care falsifică aroganţa sofisticată a unor profesori universitari poate explica deruta acestora faţă de “revenirea” religiosului în epoca postsecularizată.

Rămân câteva dileme în faţa cărora se află creştinii de astăzi, dileme legate de relaţia individ-comunitate religioasă – societate secularizată. Iată doar câteva dintre acestea:

– cum poate credinciosul să îşi păstreze vitalitatea credinţei personale, fără însă să o privativeze, să o transforme într-o ciudăţenie sectară/subculturală, ci s-o comunice spaţiului său cotidian? Doar văzând faptele bune, făcute aici, pe pământ, oamenii vor slăvi pe Dumnezeu din ceruri! Să nu uităm şi viceversa: din imprudenţele şi eşecurile devoţionale ale creştinilor se vor hrăni hienele blasfemiilor!

– cum poţi fi relevant cultural, “modern”, fără însă a altera corpul revelaţiei, liberalizând-o în funcţie de preţul pieţii?

– cum poate fi cultivat angajamentul religios al individului şi al comunităţii religioase în imanentul societal, fără a contopi religia în politică şi politica în religie? Marea problemă a creştinismului este modul în care şi-a administrat succesul său istoric. Odată ajunşi majoritari, ne-am relaxat la butoanele puterii. Instaurarea teocraţiei este o ispită prea mare pentru orgoliul unei naturi umane slabe dar flămândă de putere şi prestigiu! Cred că într-o lume pluralistă, creştinii au toate şansele să îşi ia mandatul în serios şi să fie ceea ce proclamă. Într-un anumit sens, Isus a fost un secular: a încapsulat trăirea credinţei şi ascultării de Dumnezeu în actele cotidiene.

În fragilitatea răspunsurilor la aceste întrebări va sta forţa de a trăi o Evanghelie curată, dar reală, făcându-L vizibil pe Dumnezeu. Sau, dimpotrivă, vom eşua în letargii mentale sau pur caritabile, poate fasonate cultural dar orfane de Duhul Celui Viu.

One thought on “Desecularizarea lumii

  1. Pingback: Viitorul demografic al religiei vs. al secularismului « Alonewithothers's Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s