Despre iubire (2. Riscul analizei)

Îmi asum un risc supărător atunci când vreau să analizez iubirea în formele ei cotidiene. Este suficient să observăm etimologia cuvântului analiză spre a ne lămuri că un astfel de demers este unul distructiv, al disoluţiei: νάλυσις înseamnă a rupe, a separa. Până şi sensul din latină – luxus (cu ceva filiaţii spre luxul contemporan?) înseamnă a disloca, a înstrăina.

Aşadar, o analiză este, de cele mai multe ori, un pretext războinic. Pretext  care poate descoperi simptomele celui care o iniţiază,  printre care şi posibilele simptome ale unui narcisism şi ale unei fantezii ideatice pe care o orchestrează folosind partitura evenimentelor cotidiene.

În analiza iubirii se reflectă stări şi chipuri: de la cele “odioase” ale părinţilor care au învăţat de la copii să spună numai NU! până la chipurile sterile şi amorfice ale erudiţilor ce îşi consumă viaţa ronţăind cărţi despre iubirile altora.

Prin urmare, analiza iubirii comportă riscul acuzărilor, pe când lipsa de analiză implică riscul eşecurilor ….

Ceea ce e frumos dar şi dureros este faptul că iubind chiar cu luciditate (ce amestec ciudat de termeni!?), acuzările şi eşecurile îşi fac casă în sufletul celui care iubeşte, laolaltă cu savoarea unei lumi noi, în care se topesc lumile vechi ale celor separaţi…

3 thoughts on “Despre iubire (2. Riscul analizei)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s