Lumile din bibliotecă (1)

Într-un univers al creaţiilor, al multiplelor gesturi de inventare a ceea ce este deja cunoscut în amintiri, gânduri şi senzaţii, în Biblioteca Babel de care vorbea Borges, lectorul se rătăceşte bezmetic (dar fericit) printre umbrele şi reflecţiile creatorilor. Oare nu cumva structura psihologică a cititorului se formează sau deformează în funcţie de oglinzile pe care autorii i le pun în faţă şi în faţa cărora se complace ca lector?

Am primit cu ceva timp în urmă o invitaţie de a oferi nişte recomandări dintre cărţile pe care le-am citit în 2009. Cu ceva întârziere şi cu scuzele de rigoare, dau curs acestei invitaţii, devoalând astfel câteva dintre oglinzile-labirint în care m-am privit în 2009.

1. Evanghelia după Ioan – Beniamin Fărăgău

Dacă Biblia este adevărata oglindă în care ne vedem chipul creionat în liniile subţiri ale credinţei sau tuşele păcatului, atunci am să încep evocând o carte care ne  pune la dispoziţie câteva schiţe preliminarii.

Comentariul lui Beniamin Fărăgău asupra Evangheliei după Ioan aduce:

– prospeţimea înţeleptului pe a cărui buze se află mereu învăţături noi,

– siguranţa exegetului care desfăşoară anevoioasa muncă de desluşire a sensurilor învăluite în tipare culturale, lingvistice şi istorice, vechi de mii de ani,

– claritatea învăţătorului care ştie cum să comunice adevăruri profunde şi

– inima păstorului căruia i s-au dat suflete de îngrijit.

Comentariul lui Beniamin Fărăgău are calitatea de a exprima preocuparea autorului Evangheliei, aceea de a dovedi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, ca împlinire a tezaurului de promisiuni din Vechiul Testament. Eu, cel puţin, prefer onestitatea şi fidelitatea faţă de un sens cât mai aproape de cel intenţionat de autor decât ostentaţia creativă, dar dementă a spiritului veacului în care trăim. Tocmai de aceea, comentariul lui B. Fărăgău este demn de apreciat şi pentru că exprimă grija pastorală a lui Ioan ca nu cumva procesul dovedirii lui Isus  ca Fiul lui Dumnezeu (afirmaţie, dovedire, proclamare), vizibil de-a lungul întregii Evanghelii, să fie unul reversibil, de la fiorul proclamării credinţei la plictisul cenuşiu al informaţiilor pe care le preluăm ca tradiţie cultural-religioasă.

Aşadar, recomand Evanghelia după Ioan ca pe o veritabilă examinare a credinţei în Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa.

2. Cu sufletul rămas în viaţă – Philip Yancey

Sunt cărţi pe care am vrea să le scriem noi. Nu pentru că am avea disponibilităţile şi rafinamentele literare ale anumitor autori, nici pentru că urzupăm, fie şi numai într-un exerciţiu de imaginaţie, faima marilor scriitori. Am dori sa scriem unele cărţi doar pentru oportunitatea de a cunoaşte inopinat, credem noi, lucruri pe care le-am bâjbâit în viaţa reală, pierzând ani de experienţe dureroase.

O carte pe care eu aş fi vrut să o fi scris este Cu sufletul rămas în viaţă de Philip Yancey. Însă pe măsură ce citeam cartea, prejudecata mea cu privire la lejeritatea anumitor scriitori de a-şi scrie cărţile s-a năruit. Literele nu se pun în ordine de la sine, ci armonia lor este ordonată de forţa unor trăiri care transcend graniţa confortului. Uite aşa am avut surpriza să descopăr că această carte a fost scrisă tocmai ca un exerciţiu terapeutic.

Experienţele autorului în comunităţi eclesiale dominate de legalism, ipocrizie şi rasism nu au dezarmat credinţa sa, ci au constituit prilejuri de descoperire a unor altfel de oameni care l-au ajutat să-şi păstreze sufletul în viaţă. Aceşti oameni-mentori (Martin Luther King, G. K. Chesterton, dr. Paul Brand, dr. Robert Coles, Dostoievski, Gandhi, dr. C. Everett Koop, John Donne, Annie Dillard, Frederick Buechner, Shusaku Endo şi Henri Nouwen) l-au ajutat pe autor să creadă într-un Dumnezeu care se îngrijeşte nu de programe de biserică, ci de mântuirea oamenilor.

Lecturând cartea, am văzut cum autorul demolează două prejudecăţi. Ph. Yancey schiţează portrete de creştini (cu excepţia lui Gandhi) cu mult mai bogate decât caricaturala dar clasica figură a roboţelului programat la 2 ore de creştinism pe săptămână. Iar în vieţile acestor mentori descopăr un Dumnezeu Viu care are o dragoste de oameni şi gusturi mult mai rafinate decât “profesioniştii” religioşi. Dumnezeu savurează astfel o poezie, un roman, o prelegere, un tratat de medicină, o declaraţie politică sau o îngrijire caritabilă a celor prin care îşi expune Chipul de iubitor de oameni. Umanismul pe care îl expune Philip Yancey este o extensie a înţelegerii Evangheliei şi a trăirii ei în veacul nostru. Ori paginile frumoase din vieţile acestor oameni nu se scriu gratuit, ci cu un cost destul de mare. Cost pe care mulţi dintre noi nu vrem să-l plătim, având drept scuză umbrele şi zonele gri din vieţile unora dintre aceşti mentori.

Citind această carte, mi-am dat seama că nu trebuie să îmi doresc o cunoaştere gratuită, uşoară, superficială, ci una care se capătă trăind credinţa, adică atingându-L pe Dumnezeu în cutele plăcute dar şi în cele mai puţin plăcute ale vieţii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s