Frédéric Beigbeder – 199.000 lei

Nu am să fac o recenzie unei cărţi care s-a bucurat de prea mult succes. Paradoxal poate, dar succesul a venit mai ales din partea celor vinovaţi de apariţia ei (mă refer la foarte mulţi dintre “bussiness-manii” şi “creativii” emancipaţi de pe meleagurile noastre, personaje parveninte şi ipocrite, perfecte pentru figuraţie la un Concert din muzică de Bach). Cartea lui Frédéric Beigbeder, deşi “expirată” de vreo 5 ani, după gusturile vânătorilor de etichete şi mondenităţi culturale, merită a fi citită pentru a consemna diagnosticul crud al unui tip de educaţie şi de cultură. Infuzia de “fericire la comandă” oferă din plin incovenientul indigestiei mizerabile, pe care dopajul hedonist o provoacă în cele din urmă.

Frédéric Beigbeder - 199.000 lei

Pe Frederic Beigbeder nu-l poţi citi lin, comod, în timp ce îţi droghezi sfera intimă de lectură cu paseisme melancolice. Dimpotrivă, el îţi oferă o brutală introducere într-un prezent al dantelăriilor publicitare care ne sufocă interesele, banii şi timpul. Prezent care se dovedeşte decadent, indecent, ros de patimi şi exagerări. Trebuie să ai doză serioasă de decenţă a normalităţii ca să poţi înţelege indiscreţia sa faţă de o societate prefăcută şi mult mai nihilistă, în mizeriile făţărniciei ei, decât visurile nihiliştilor adolescentini.

Vă ofer câteva mostre de sinceritate inteligentă (demnă însă de un destin mai bun decât cel al rebeliunii totale, permanentizată, care devine astfel distructivă şi gratuită), citate preluate din cartea sa 199.000 lei, apărută la Editura Pandora-M, 2004:

  • Lucrez în publicitate: ei da, poluez universul. Sunt tipul care vă vinde rahat. Ăla de vă face să visaţi la lucruri pe care n-o să le aveţi niciodată. Cer veşnic albastru, gagici care nu-s niciodată nasoale, o fericire perfectă, retuşată pe Photoshop. Imagini bibilite, muzică ultimul răcnet. Apostolatul meu este să vă fac să vă curgă balele. În profesia mea, nimeni nu vă doreşte fericirea, pentru că oamenii fericiţi nu consumă.
  • Pentru a aduce omenirea în sclavie, publicitatea a ales surdina, supleţea, persuasiunea. Trăim în primul sistem de exploatare a omului de către om, împotriva căruia până şi libertatea este neputincioasă. În schimb, el mizează totul pe libertate, asta e cea mai mare găselniţă a lui. Orice critică îi conferă rolul pozitiv, orice pamflet întăreşte iluzia toleranţei sale mieroase. Vă supune cu eleganţă. Totul e îngăduit, nimeni nu vine să te porcăiască dacă dai totul cu cracii-n sus. Sistemul şi-a atins scopul: însăşi nesupunerea a ajuns o formă de supunere.
  • Destinele noastre frânte sunt frumos puse în pagină. Sunt sigur că până şi voi, cei ce citiţi această carte, vă spuneţi: ”Ce drăgălaş e puştulache ăsta care dă cu bâta-n baltă, hai la coteţ, că şi tu eşti prins la înghesuială aici ca toţi ceilalţi, ai să-ţi plăteşti impozitele la fel ca toată lumea”. Nu-i chip să ieşi din asta. Toate uşile îţi sunt închise în nas cu zâmbetul pe buze. Eşti încolţit cu credite de rambusat, cu rate, cu chirii de plătit. Ai cumva îndoieli? Afară, milioane de şomeri aşteaptă să eliberezi locul. Poţi să faci gât până nu mai poţi. Churchill a dat deja răspunsul. A spus: “este cel mai rău sistem, cu excepţia tuturor celorlalte”. Nu ne-a luat pe nepusă masă. N-a zis cel mai bun; a spus cel mai rău!
  • Publicitatea este o tehnică de intoxicare a creierului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s