Către o Filosofie a Cotidianităţii (2)

5. Seducţia Disneyland-urilor

sau despre arhitectura spectacolului şi a violenţei

Societatea postmodernă este o societate a spectacolului (Guy Debord) care favorizează hiperprimitivismul şi invazia imaginii. Este vremea carnavalului, a lui Dyonisos, a imaginii într-un asemenea grad al hiperabstracţiunii încât Jean Baudrillard afirma că realul este ceea ce poate să ne furnizeze o reproducere echivalentă.

Epoca noastră este o epocă a cinismului puterii, a morţii socialului, a triumfului unui limbaj al semnificaţiilor. S-a trecut de la o teologie a adevărului şi a secretului la una a simulacrului şi a simulării.

În descrierea societăţii spectacolului vom studia limbajul spectacolului, semnele şi imaginile ca fiind finalitatea ultimă a producţiei lor, luând în discuţie valenţele  simulacrului (J. Baudrillard), a economiei simbolice şi a auto-reprezentării, a narcisismului ce ascunde o lipsă funciară de identitate. Asistăm la nunta demagogiei cu televiziunea şi a tehnologiei cu iraţionalitatea (Alain Duhanel). Să luăm drept  exemplu evenimentele de la 11 septembrie 2001 din New York şi Washington: spectacolul atrocităţii se cere ca un drog, dacă este posibil chiar în direct!

Fiind o societate a spectacolului prin excelenţă şi tocmai din această pricină aleasă cu predilecţie spre disecţie culturală, America este un simulacru al morţii, al danturii perfecte ce compensează lipsa unei identităţi (J. Baudrillard).

Emisiunile de actualităţi se dovedesc a fi veritabile pedagogii ale răului (preponderenţa evenimentelor catastrofice şi violente), emisiunile de divertisment şi jocurile interactive ca adevărate buldozere ale conştiinţei şi valorilor familiei (jocurile de compatibilitate, Big Brother, etc.) şi ale realităţii concrete (jocurile de computer, realitatea virtuală, etc.). Beatitudinea consumului ne este oferită la pachet cu disperarea!

6. Denaturarea naturalului, abuzul corporalităţii şi civilizaţia tehnologică

sau despre noua umanitate

Indiscutabil, tehnica reprezintă criza umanismului. În acest capitol fenomenologia noului se conjugă cu cea a alterităţii. Desprinderea de trecut ne alsă fără nici un suport în prezent iar ignoranţa clipei este cea care permite mutaţia normalului existenţei umane aproape de limită, în manifestările extreme care se nivelează tocmai prin dispariţia treptată a normalului liniar decadent, conservator.

Într-o fugă continuă după o identitate pierdută, experienţele cotidiene ne obligă la o dramaturgie a sinelui, generând impresii, camuflate chiar în aparenta lor neintenţionalitate. Jucăm un „game” cu un hard biologic şi cu un soft colectiv (A. Codoban). Jucăm o „dramaturgie socială”, înţeleasă ca artă a gestionării impresiilor (Ervin Goffman). În acest joc al impresiilor, licităm cu o deconstruire a umanului şi o construcţie mutantă, tehnologizată a propriei corporalităţi. Luăm în discuţie câteva dintre patologiile alterităţii: tatuajele, peircing-ul, roller-ul, operaţiile estetice, manipularea sexuală prin operaţii de schimbare a sexului, body-building, hibridizarea corpului uman cu tehnologicul, noile tehnici ale extazului: transa party-culture prin dans, muzică, substanţe halucinogene etc..

7. Evanghelia după Mc.Donald

sau despre obezitatea consumului

Trăim într-o captivitate a invenţiei, chiar a invenţiei cu orice preţ, ceea ce formează la rându-i o societate supraponderală, a obezităţii, a consumului nemăsurat şi a ofertei nelimitate (J. Baudrillard).

McDonald’s nu reprezintă doar o companie care devine obsesia dependenţilor de fast food, ci o comanie care creează cultură, vinde simboluri, matrici existenţiale şi practici sociale. Viaţa a devenit o aservire a imperativelor unui acum şi aici ce suprimă meditaţia diacronică, o viaţă ce se identifică cu satisfacţia consensului noilor clase mijlocii. Pentru aceştia cultura dominantă este doar consumul nelimitat şi fără grijă, o cultură care are menirea de a contribui la bunăstarea pământească a omului, remodelare în varianta modernităţii târzii a mitului paradisului terestru. În noua practică socială, chiar cultura s-a transformat într-o simplă marfă sau obiect contabil într-o piaţă gigantică, supusă imperiului plus valorii şi a profitului.

Vom trece în revistă mai multe interpretări ale consumului, amintind de McDonaldizarea societăţii (G. Ritzer), potlatch-ul Georges Bataille şi obezitatea consumului de care vorbeşte J. Baudrillard.

În acest capitol vom trece în revistă forme ale consumului postmodern, cum ar fi shopping-ul, sportul, turismul, timpul liber, inhalarea aurolaca a brandului, etc..

8. Colloseum-ul idolilor

sau despre noua religiozitate

În producerea noilor tipare existenţiale, după „dezvrăjirea lumii” (M. Weber) şi aparenta moarte clinică a religiei, produsă de pozitivism şi maieştrii bănuielii (Marx, Freud şi Nietzsche), asistăm la o resuscitare  gălăgioasă a fenomenelor religioase. Trecând prin analiza fenomenului religios, în lectură postmodernă, ca fenomen saturat (J. L. Marion) şi ca pasiune a imposibilului şi a religiei fără de religie (J. Derrida), capitolul de faţă va aborda chestiunea secularizării dar şi moartea secularizării ca neutralitate, vizibile în modurile în care se transpun în cotidian. Vom descrie astfel marketingul religios (ex: fenomenul „biserica catodică”), globalizarea intoleranţei în numele toleranţei (ex. războiul neoiconoclast din şcolile României), corectitudinea politică şi creştinismul (ex. „re-branding”-ul sărbătorilor creştine, rescrierea Bibliei – în varianta feministă, etc.), religia şi spiritualitatea corporatistă. Vor fi prezentate şi noi forme populare ale religiozităţii: superstiţiile, vrăjitoriile, renaşterea ocultismului, grnosticismului şi a spiritismului. Valorizând apetenţa excesului (G. Bataille), vom urmări revalorificările cotidiene ale tehnicilor extazului şi ale ritualurilor religioase (în forme secularizate, ca de exemplu „rave culture”, „gay festival”, etc.) şi (neo)profetismul milenarist.

Religia, „…just another hobby” sau scară spre ceruri, redescoperirea unui suflet amputat şi a unui Dumnezeu ascuns dincolo de perdeaua cotidianului?

9. Babelul fericit

sau despre noua educaţie

Democratizarea demagogică a învăţământului produce pe bandă rulantă studenţi cu o cultură exegetică, a interpretărilor gata formulate, a comentariilor înghiţite pe nemestecate. Sub imperialismul eticii modernităţii târzii, a inflaţiei discursurilor despre democraţia poleită, ştiinţele umaniste sunt supuse presiunii discursurilor comandate ce vizează transformarea demnităţii umane în cea de consumator şi o inducere educată a identităţii între libertate şi puterea de cumpărare (C. Kaurnouch).

În acest cadru vom prezenta câteva dimensiuni ale educaţiei contemporane: pierderea inocenţei originare si inlocuirea ei cu “inocenta” corecta politic, cibernetizarea educaţiei, cultivarea dorinţei, sfârşitul metanaraţiunilor, evidenţiind noile politici culturale şi geografii ale viitorului.

10. Utopica

sau despre panica tăcerii

2 thoughts on “Către o Filosofie a Cotidianităţii (2)

  1. Pingback: Din istoria blogosferei evanghelice – 25 august (2018) | RoEvanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.